Un dezvoltator imobiliar din România ar fi încercat să fenteze statul de plata unor dări, după ce a vândut mai multe apartamente. Inspectorii ANAF au analizat actele contabile ale firmei şi au realizat că omul de afaceri ar fi folosit o schemă pentru a scăpa de datoriile aferente tranzacțiilor.
Oamenii legii au finalizat verificările la o societate din Suceava, care activează în domeniul construcțiilor rezidențiale și nerezidențiale.
A încasat sume în contul personal
Angajaţii de la Fisc au constatat că dezvoltatorul în cauză a vândut imobilele către persoane fizice și nu a fiscalizat întreaga valoare prevăzută în contractele de vânzare, încasând o parte din sume în contul bancar personal al administratorului. Se pare că societatea a urmărit să-și păstreze calitatea de microîntreprindere și să nu devină plătitor de impozit pe profit, notează economedia.ro.
Inspectorii DGAF au calculat şi au ajuns la un rezultat: 2,2 milioane de lei, reprezentând taxe și impozite, este suma pe care dezvoltatorul imobiliar o datorează acum statului.
Au fost inițiate demersurile necesare pentru sesizarea organelor de urmãrire penală, în vederea analizãrii aspectelor constatate și a aplicării măsurilor legale corespunzătoare.
Piaţa imobiliară din România, într-un con de umbră
Piaţa imobiliară ar fi intrat într-un con de umbră. Numărul imobilelor cumpărate în aprilie, la nivel național, este cu 18% mai mic decât în urmă cu un an, scădere determinată în special de piața din București, unde au avut loc aproape 3.400 de tranzacții, cu 28% mai puțin decât în aprilie 2024.
Datele arată că la nivel național au avut loc în luna aprilie aproape 12.500 de tranzacții, ceea ce reprezintă o scădere cu aproape 18% comparativ cu luna aprilie a anului trecut. Scăderea a fost determinată în special de piața din București, acolo unde au avut loc aproape 3.400 de tranzacții, în scădere cu circa 28%.
București a raportat o scădere mai mare comparativ cu media națională, întrucât aici au avut loc 12.000 de tranzacții, cu circa 10% mai puține decât în perioada similară a anului trecut.
Aprilie 2025 a devenit prima lună calendaristică a acestui an în care numărul de ipoteci active este în scădere comparativ cu luna similară a anului trecut. ANCPI a raportat 7.400 de ipoteci active în aprilie 2025, cu 5% mai puține comparativ cu aprilie 2024.


















