Curtea Constituţională a României a analizat, marţi, şi o sesizare a Avocatului Poporului. CCR a decis că legea de completare a Legii privind pensiile militare este neconstituţională.
Ce a analizat Curtea
"În şedinţa din data de 11 martie 2025, Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului şi a constatat că Legea pentru completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat este neconstituţională, în ansamblul său.
În esenţă, Curtea a reţinut că reglementarea a două sisteme de echilibrare a pensiilor militare, cu regimuri juridice diferite, în funcţie de data intrării în vigoare a legii criticate, încalcă prevederile art.16 alin.(1) din Constituţie.
Decizia este definitivă şi general obligatorie. Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I", a anunţat CCR.
Ce a reclamat Avocatul Poporului
Avocatul Poporului reclama faptul că legea de modificare a Legii pensiilor militare nu avea aprobate şi sursele de finanţare.
"Or, din examinarea procesului legislativ al Legii pentru completarea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat observăm că Guvernul a fost pus în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţia de a întocmi fişa financiară în termenul legal de 45 de zile.
Astfel, urmărind procesul legislativ de la Senat, observăm că fişa financiară a fost solicitată în data de 7.10.2024, termenul pentru transmiterea fişei financiare împlinindu-se în data de 20 noiembrie 2024.
Cu toate acestea, propunerea legislativă a fost adoptată în data de 5 noiembrie 2024, cu mult înainte ca termenul în care Guvernul putea întocmi fişa financiară să se fi împlinit", se precizează în sesizare.
Potrivit estimării realizate de Guvern, impactul lunar generat de actualizarea soldei de grad este estimat la aproximativ 130 milioane lei, iar cel generat de actualizarea soldei de funcţie - la aproximativ 240 milioane lei, ceea ce duce la un impact bugetar lunar total de aproximativ 370 milioane lei.



















