Un român a decis să înfrumuseţeze casa scării în care locuieşte şi a aşezat la uşa apartamentului mai multe obiecte care i-au surprins pe trecători, dar şi pe vecini. Unul dintre aceştia a dorit să arate internauţilor decoraţiunile speciale alese de locatari.
Din păcate, puţini dintre românii care locuiesc la bloc au habar că acest obicei le poate aduce amenzi de sute de lei în cazul în care unul dintre vecini face plângere la primărie sau la administraţie.
Cum a înfrumuseţat un român casa scării?
Nu mai este o noutate pentru nimeni că românii obişnuiesc să pună pe casa scării plante voluminoase sau obiecte de decor pentru a înfrumuseţa spaţiul comun. Din păcate, de cele mai multe ori acest lucru nu întotdeauna legal, spune regulamentul.
Un exemplu este un locatar care a scos pe scara blocului diferite obiecte pe care cu siguranţă nu le mai folosea în apartament. Astfel, holul a fost decorat cu tot felul de icoane, statui, plante, coşuri, mărgele, o masă veche şi chiar o colivie albastră.
De asemenea, a dorit să “înfrumuseţeze” chiar şi ţeava de gaz cu diferite cruciuliţe, lucru total interzis prin lege. Foarte puţini ştiu, însă, că casa scării este considerat un bun comun, motiv pentru care dacă un colocatar se arată nemulţumit de “intervenţiile” de aici, acesta poate depune plângere la primărie sau la asociaţie.

Acelaşi lucru este valabil şi în cazul plantelor voluminoase puse de românce pe culoare. Astfel, dacă aceste obiecte sau ghivece obstrucţionează evacuarea rapidă a locuitorilor în caz de urgenţă, persoana care le-a aşezat pe spaţiul comun poate fi amendată, spune Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov.
Amenda pentru această încălcare a legii este de 400 de lei, iar de cele mai multe ori cei sancţionaţi ajung să scoată bani din buzunar în urma unor dispute cu vecinii.
Mizeria pe casa scării, amendată
Un alt motiv pentru care românii care locuiesc la bloc pot fi amendaţi este mizeria făcută pe casa scării în timpul renovărilor. Mulţi aleg să urce cu liftul materialele, însă acest lucru este interzis, conform regulamentului. De asemenea, trebuie strânse gunoaiele care se adună pe holuri în astfel de cazuri.
În urmă cu doar câteva luni, o bucureşteanca devenea virală pe internet după renovarea apartamentului. Aceasta a transportat zeci de saci de moloz şi de gresie cu ascensorul, însă ceilalţi locatari au chemat imediat administratorul pentru că instalaţia fusese murdărită şi blocată zeci de minute.
"Era administratoarea chemată de un vecin de la parter, care strigă că s-a făcut mizerie în lift și drept urmare a blocat liftul, a chemat poliția și am primit amendă 400 de lei pentru mizeria din hol, praf mai ales. Urmă a fi șters când terminăm. Oricum am curățat", a spus aceasta.



















