Ce avere are Ana Maria Pătru, șefa AEP reținută de DNA

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 16-11-2016 10:00

Actualizat: 16-11-2016 13:25

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din Ploiești au dispus reținea pentru 24 de ore a președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, cu doar o lună înaintea alegerilor parlamentare. Aceștia solicită arestarea șefei AEP pentru 30 de zile.


Bugetul.ro vă prezintă averea doamnei Pătru. Potrivit declarației de avere completate în luna septembrie a acestui an, Ana Maria Pătru deține, împreună cu soțul ei, un apartament în București, o casă de locuit în comuna Vlădești și alte două terenuri intravilane tot în Vlădești. De asemenea, aceasta are un apartament în Râmnicu Vâlcea, obținut în anul 2008, prin donație.


Ana Maria Pătru este proprietara unei autoutilitare Dacia 1310 și a două ATV-uri, un Artic Cat și un Linhai. Aceasta a primit două împrumuturi de la persoane fizice, care totalizează 100.000 de euro și mai are un credit bancar în valoare de 30.044 de lei.


În ultimul an fiscal, Pătru a încasat 110.095 de lei, reprezentând salariul de la AEP, iar soțul acesteia a primit 62.287 de lei, în calitate de director general al Oltgroup SRL.


Vezi și Incendiar! Ce le pregătește Alina Gorghiu colegilor, foști PDL-iști


Ana Maria Pătru este acuzată că a pretins și a primit de la o firmă suma de 210.000 de euro și 15.000 de euro, reprezentând contravaloarea unui Land Rover, iar de la o alta, 50.000 de euro.


„În cursul anului 2009, suspecta Ana Maria Pătru a disimulat proveniența sumei de 210.000 euro, prin folosirea unui circuit financiar fictiv constând în derularea unor operații comerciale între mai multe societăți comerciale, între care firma beneficiară a contractului cu Autoritatea Electorală Permanentă și o firmă controlată de Ana Maria Pătru prin soțul ei”, se arată într-un comunicat DNA.


În cursul anului 2011, Pătru le-a cerut oficialilor aceleiași societăți comerciale contravaloarea unui autovehicul marca Land Rover din care a primit suma de 15.000 euro, precizează procurorii, citați de Agerpres.


„În cursul anului 2011, în aceeași calitate de vicepreședinte al AEP, suspecta Pătru Ana Maria a pretins și a primit suma de 50.000 euro de la administratorul unei alte firme, intervenind în schimb la ministrul Economiei, astfel încât omul de afaceri să fie primit în audiență, fapt care s-a și întâmplat la scurt timp de la intervenția Anei Maria Pătru. Cu banii proveniți din cele două fapte de trafic de influență descrise anterior a achiziționat un autovehiculul marca Land Rover, iar pentru a ascunde identitatea adevăratului proprietar și beneficiarul real al bunului cumpărat, în același an, Pătru Ana Maria a înmatriculat autovehiculul pe numele unei alte persoane”, mai spun oamenii legii.


Vezi și Misterul morții lui Gyuri Pascu a fost elucidat! Ce stă în calea publicării raportului referitor la deces

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri