Ce boală are, de fapt, Nicu Covaci, liderul trupei Phoenix. Colegii săi au postat un mesaj trist despre sănătatea artistului

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 10-04-2024 08:31

Actualizat: 10-04-2024 08:39

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În urmă cu aproape trei săptămâni, Nicu Covaci, solistul și liderul trupei Phoenix, a fost operat pe creier. Artistul a fost externat și se află acum la Timișoara, unde urmează un tratament. Colegii de formație ai lui Nicu Covaci au transmis un mesaj pentru toții fanii acestuia, însă veștile nu sunt deloc bune. 


De mai bine de o lună, Nicu Covaci (76 de ani), solistul liderul legendarei formații Phoenix, se confruntă cu mari probleme de sănătate. După ce o perioadă a acuzat amețeli puternice și stare de slăbiciune, artistul a efectuat mai multe investigații,
medicii hotărând imediat să-l opereze.

Nicu Covaci, operat de urgență pe creier


Pe data de 22 martie 2024, Nicu Covaci a fost supus unei intervenții chirurgicale pe creier care a durat nu mai puțin de șase ore. În urma acestei operații, artistului
i-a fost extirpată o tumoră de pe creier, iar mostre din formațiune au fost trimise la laborator pentru a vedea dacă aceasta este de natură malignă sau benignă. Diagnosticul stabilit inițial de specialiștii de la Secția de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Județean din Timișoara, conduși de medicul Horia Ples, a fost Proces Expansiv Intracranian.

(NU RATA: Controversata judecătoare, prinsă în timp ce se droga! Imagini revoltătoare în cazul care arată carențele sistemului judiciar românesc)

Vești proaste despre starea de sănătate a lui Nicu Covaci


După mai bine de două săptămâni în care a stat în spital, Nicu Covaci a fost în cele din urmă externat, însă continuă tratamentul. În cursul zilei de luni, 8 aprilie 2024, colegii de formație ai artistului au postat pe Facebook un mesaj deloc încurajator pentru fanii acestuia. Mai exact, membri trupei Phoenix au anunțat că potrivit analizelor, starea de sănătate a lui Nicu Covaci nu este deloc bună. Acesta continuă tratamentul însă nu poate primi nici măcar vizita prietenilor. Totuși, colegii de trupă ai marelui artist au evitat să divulge diagnosticul final stabilit pe baza analizelor.
„Oameni buni, ne-au parvenit rezultatele finale și fārā echivoc ale analizei situației medicale a lui Nicu. Vom ține sub discreție diagnosticul, însă veștile nu sunt bune. Starea lui Nicu este stabilă, urmează cursul tratamentului și este sub cea mai bună îngrijire posibilă! Condiția medicală nu îi permite vizite, inclusiv noi limităm contactul, așa că adresăm rugāminte către presă a nu se insista în sensul acesta! Am promis că vă ținem la curent cu informații veridice și clare și asta vom face”, au transmis cei de la Phoenix pe pagina oficială de Facebook a trupei.

(VEZI ȘI: Cine deține faimosul Hotel Intercontinental din București. De câțiva ani, unitatea și-a schimbat numele pe care l-a avut)
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri