Raporturile dintre salariați și angajatori se vor schimba în 2019. Mai multe drepturi au fost schimbate, iată care sunt acestea:
1. Ca angajat, poți fi monitorizat video sau îți pot fi urmărite conversațiile, însă doar în anumite condiții. Condițiile, printre altele, se referă la informarea și consultarea prealabile ale angajaților sau la inexistența altor forme mai puțin intruzive care să fi fost folosite, în trecut, și să fi atins același scop urmărit prin monitorizare.
2. Două categorii de persoane beneficiază de modificări privind vârsta de pensionare. Pe de o parte, femeile pot lucra până la 65 de ani, la fel ca bărbații, iar angajatorul este obligat să accepte. Pe de altă parte, funcționarii publici ar putea să lucreze cu până la trei ani peste vârsta de pensionare. Cu două luni înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare și de îndeplinirea stagiului minim de cotizare, cei din urmă pot cere prelungirea la care am făcut referire.
3. Dacă activitatea ta implică folosirea tehnologiei pentru îndeplinirea funcției, există posibilitatea să muncești de acasă sau din afara sediului angajatorului. Este vorba de reglementarea telemuncii, care implică posibilitatea menționată mai sus, însă care implică și faptul că celălalte drepturi ale salariatului care muncește astfel rămân la fel.
4. Ca gravidă, nu poți fi dată afară pentru starea de graviditate, dar trebuie să știi că ai putea fi concediată ca urmare a unei măsuri de concediere colectivă. Atât timp cât măsura nu are nicio legătură cu starea de graviditate, ea este permisă, chiar și față de astfel de persoane.
5. Dacă ești de altă religie decât cea ortodoxă, beneficiezi de zile libere speciale, în afară de zilele libere legale sau cele de concediu de odihnă. Cu alte cuvinte, s-a introdus o interdicție la suprapunerea liberelor legale pentru salariații de alte religii cu liberele legale ale creștin-ortodocșilor și zilele de concediu de odihnă, conform avocatnet.ro.
Ce drepturi s-au schimbat pentru salariați în 2019
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



