Ce înseamnă procedura de deficit excesiv a UE în care riscă să intre România dacă Guvernul nu se grăbeşte cu reforma fiscală

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 03-06-2025 17:02

Article thumbnail

Sursă foto: Spotmedia.ro

România trebuie să se grăbească în acest moment cu reforma fiscală dacă vrea să mai acceseze fonduri europene. Bunăvoinţa şefilor de la Bruxelles are şi ea o limită, au transmis oficialii Bucureștiului.

Totuși, Uniunea Europeană ia în calcul să mai ofere un mic răgaz.

Citiţi şi: PNRR-ul României este în prag de colaps. Țara noastră riscă să piardă aproape 12 miliarde de euro din cauza proiectelor întârziate

În pericol de procedură pentru deficit excesiv

UE ar urma să amâne procedura pentru deficit excesiv. Procedura aplicabilă deficitelor excesive (PDE) este un mecanism conceput să garanteze că statele membre ale UE revin la disciplină în bugetele lor publice sau mențin această disciplină, explică Comisia Europeană.

„Nicio altă țară nu a avut deficite atât de mari în fiecare an de la pandemie încoace. Trebuie să dăm dovadă de consecvență în reducerea deficitului și trebuie să livrăm rezultate. Asta vor Comisia și agențiile de rating", a afirmat Ștefan Nanu, șeful Trezoreriei Statului, conform Pro TV.

Procedura de deficit a Comisiei implică un proces etapizat și necesită aprobarea statelor membre înainte de a produce efecte. Miniștrii de finanțe ai UE sunt așteptați să își dea avizul pe 20 iunie.

Citiţi şi: Condiţia pe care trebuie s-o îndeplinească urgent viitorul Guvern al ţării ca să nu pierdem banii din PNRR

Europarlamentarul Claudiu Târziu sună alarma

Comisia Europeană a aprobat zilele trecute plata către România a 1,279 miliarde euro din cererea 3 de plată din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar circa 870 milioane de euro rămân suspendate, a declarat vineri ministrul Proiectelor Europene Marcel Boloș.

Alte sume ar fi în pericol de plată, însă, avertizează şi europarlamentarul Claudiu Târziu.

"România, în pericol să piardă fonduri europene! Comisia Europeană anunță miercuri progresele statelor membre în reducerea deficitului bugetar. România riscă sancțiuni grave – inclusiv suspendarea fondurilor europene –după ce NU a trimis raportul cerut până la 30 aprilie.

Ministrul Finanțelor cere un răgaz. Președintele Nicușor Dan spune clar: <România n-a făcut nimic.> E ceasul asumării și acțiunii, nu avem timp pentru scuze. România nu-și mai permite greșeli", a postat Claudiu Târziu.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri