Felix Baumgartner, iubitul Mihaelei Rădulescu, a murit pe 17 iulie, la vârsta de 56 de ani, într-un accident de parapantă în Porto Sant'Elpidio, pe coasta Adriatică. Austriacul a devenit celebru în toamna anului 2012 datorită saltului său din stratosferă, de la o înălţime de peste 36 de kilometri, în SUA.
În localitatea austriacă Thalgau, luni şi marţi, prietenii şi familia lui Baumgartner le-au dat ocazia fanilor să-şi ia rămas-bun de la sportiv.
Ce primeşte Mihaela Rădulescu drept moştenire
Pentru că nu erau căsătoriți legal, Mihaela Rădulescu nu poate moșteni nimic din averea lui Felix Baumgartner, dar sportivul a ținut neapărat ca ea să primească câteva lucruri cu valoare sentimentală: toate trofeele și medaliile obținute de-a lungul carierei, precum și un costum de astronaut pe care l-a purtat la cele mai importante evenimente sportive.
Astfel, sursa Spy News susţine că distincțiile, medaliile şi premiile primite de Felix Baumgartner în cariera sa vor merge către fosta vedetă TV. Dar averea estimată la 250 de milioane de euro va fi împărțită, conform legislației austriece, între membrii familiei, părinții săi, Eva și Felix Senior, dar și fratele său, Gerard.
De ce a murit Felix Baumgartner
În urma autopsiei, s-a concluzionat că Felix Baumgartner a murit din cauza unei fracturi a coloanei vertebrale și a unei leziuni fatale a măduvei osoase. Totuși, ancheta continuă şi se concentrează pe expetiza tehnică efecuată de specialişti zilele acestea.
S-a descoperit că Baumgartner nu s-a simţit rău în timpul zborului şi nici nu a leşinat, dar din păcate nu clarifică de ce pânza parapantei s-a înfăşurat, provocând prăbușirea motoparapantei. Raportul oficial al expertizei va dura cel puțin 30 de zile, deși primele concluzii vor fi comunicate Parchetului în timp real.
Ca o noutate în acest caz, ar putea apărea ăspunderea civilă a terților pentru defecțiuni ale aeronavei, primii suspecți ar putea fi identificați în scurt timp. În caz contrar, cazul va fi clasat ca accident mortal neimputabil altor persoane, susţine Antena 3.













