Puțini români știu că pot beneficia de pensie chiar și dacă au contribuit doar vreme de 5 ani pe câmpul muncii din Italia. În unele cazuri, nu este nevoie nici măcar să fi achitat contribuțiile către stat. O mulțime de cetățeni din țara noastră, în special femei, se regăsesc în această categorie. Este dreptul lor să-și ridice banii!
La legge per tutti, o publicație care explică, așa cum îi spune și numele, legea pe înțelesul tuturor, a transmis care este metoda pentru a beneficia de indemnizație. Indemnizația poate fi solicitată numai de cei care nu au plătit contribuții înainte de anul 1996.
Doar anumite categorii intră la calcul, exemple fiind: badante, menajere, bone, asistente familiale și altele. Pensia NU poate fi obținută la orice vârstă și nici măcar la cea obișnuită, de 67 de ani, ci la 71 de ani. Pentru românii care se află în acest această situație, anii lucrați în Italia se vor cumula cu cei din România. Dacă se vor pensiona și au lucrat 5 sau 10 ani, când depun dosarul în țară, li se pune la calcul și această perioadă pentru pensia lor.
Cum poți proceda ca să-ți iei pensia cuvenită, pentru perioada lucrată în străinătate. Anunțul de la Ministerul Muncii
Potrivit datelor transmise de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, toți românii care au domiciliu în străinătate pot beneficia de pensie, prin Legea nr.263/2010, articolul 111. În prezent, Casa Națională de Pensii Publice are 14 acorduri semnate cu: Albania, Ungaria, Bulgaria, cu statele din fosta U.R.S.S., Cehoslovacia, Iugoslavia, R.P.D. Coreeana, Franța, Peru, Libia, Algeria, Grecia, Turcia, și Regatul Țărilor de Jos. Italia intră la calcul pentru că este țară din UE.
„Pentru cetățenii stabiliți în străinătate, este necesară emiterea unei procuri speciale, prin care să fie desemnată, în calitate de mandatar, o persoană cu domiciliul în România, care urmează a efectua în numele titularului, toate operațiunile legate de stabilirea dreptului la pensie și încasarea pensiei cuvenite”, se arată într-un comunicat de presă transmis de către Ministerul Muncii.
Actele necesare pentru obținerea pensiei sunt:
cerere;
documente referitoare la deschiderea contului curent;
procura specială;
cupon pensie (copie).

















