Țara noastră stă pe un butoi cu pulbere, după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a decis să admită obiecția de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) împotriva legii care modifica și completa mai multe acte normative din domeniul pensiilor speciale.
În acest context tensionat, Petre Lăzăroiu, ex-judecător al Curții Constituționale, a declarat că actualele pensii ale magistraților generează discuții prea aprinse în spațiul public, ținânt cont de faptul că ele sunt apropiate de nivelul salariilor din magistratură.
Petre Lăzăroiu, fost judecător al CCR: „Eu nu înțeleg de ce atâta tam-tam”
El și-a prezentat situația în timpul emisiunii News Pass, realizată la B1 TV: „Cu 41 de ani de cotizație, pensia mea este puțin spre 10.000 de euro. La un salariu de 60.000 de lei, adică 12.000 de euro. Eu nu înțeleg de ce atâta tam-tam. Nu juriștii fac legea, parlamentarii fac legea”.
În viziunea lui Petre Lăzăroiu, trebuie „să se facă lumină” pentru a exista schimbări în România. „Se tot dau exemple de judecători sau procurori care au nu știu ce pensie, dar astea sunt exemple singulare. Că ies la pensie la 45 de ani. Păi orice polițist poate ieși la pensie la 45 de ani. Și el mănâncă pensie timp de 30 de ani. Un magistrat poate nu prinde vârsta de pensionare”, a adăugat acesta.
Lăzăroiu a amintit de restricțiile care se aplică prin lege profesioniștilor din domeniu
Totodată, dorind să arate că - în viziunea lui - are dreptate, Petre Lăzăroiu a punctat faptul că există restricții impuse magistraților prin lege pe durata exercitării profesiei.
„Un judecător, un procuror nu are voie la activități lucrative. Nu are voie în firme, nu are voie să conducă firme. Sunt interdicții scrise direct în Constituție”, a mai comunicat fostul judecător
Lăzăroiu a oferit exemplul medicilor: „Unul poate lucra în trei spitale și poate câștiga de 10 ori cât un judecător. Să fim corecți”.
Cum a reacționat Theodor Stolojan, după decizia CCR privind pensiile magistraților
În urma deciziei CCR cu privire la pensiile magistraților, Theodor Stolojan, fostul prim-ministru al României, a exprimat un punct de vedere. După părerea lui, hotărârea Curții reprezintă o nouă lovitură pentru cetățeni.
„Decizia Curții Constituționale vine într-un moment foarte nepotrivit pentru ceea ce se întâmplă în România, pentru situația în care se află România și pentru mersul reformelor.
Este o nouă palmă dată cetățeanului român care se duce în fiecare zi la slujbă opt ore, sau mai mult, ca să aducă un bănuț familiei, să poată să-și întrețină zilele până la sfârșitul lunii”, a declarat Stolojan, luni, la Digi24
Ex-premierul este convins că PSD și UDMR blochează Guvernul Bolojan
În cadrul aceleiași intervenții publice, fostul prim-ministru, membru al PNL, a afirmat că Ilie Bolojan, actualul premier al României, e împiedicat să implementeze reforme asumate de Coaliția de guvernare din cauza opoziției făcute de PSD și UDMR.
De asemenea, Theodor Stolojan a accentuat ideea că Ilie Bolojan este greu de influențat din punct de vedere politic.
„Dumneavoastră ați menționat PSD-ul. Nu-i vorba numai de PSD aici, în coaliție e vorba de PSD și UDMR, care împreună îl blochează pe premierul Bolojan în a efectua reforma în domeniul administrației publice locale și centrale. De ce aceștia blochează? Pentru că s-au izbit de o stâncă tare. Bolojan nu este un politician care a venit de nu se știe unde într-o poziție de prim-ministru. Este un fost primar, un fost președinte de Consiliu Județean care știe foarte bine problemele reale ale administrației publice din România.
Bolojan nu poate fi dus cu vorba de către partidele din coaliție care se opun reformelor”, a subliniat Stolojan
Premierul Ilie Bolojan „trebuie să continue” mandatul său la Palatul Victoria
Chiar dacă există probleme în interiorul coaliției, Theodor Stolojan susține că Ilie Bolojan trebuie să rămână prim-ministru.
„Interesele României și situația în care se află țara cer ca domnul Bolojan să rămână în funcție. Sigur, dânsul a afirmat că, dacă nu poate să face ceea ce trebuie pentru România, n-are sens să rămână, dar este evident că trebuie să continue. Cele două partide din coaliție, PSD și UDMR, trebuie să renunțe la blocarea celor mai importante reforme”, a mai spus fostul premier al României
CITEȘTE ȘI: Anunțul lui Nicușor Dan după decizia CCR prin care este blocată reforma pensiilor speciale

















