Cadrele militare, dar și polițiștii aflați la prima numire în funcție sau nevoiți să se mute în interes de serviciu și care contractează un credit imobiliar sau ipotecar vor putea beneficia de plata parțială sau chiar totală a ratei împrumutului, se arată într-un act normativ ce a fost oficializat chiar astăzi.
Legea nr. 288/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative, care a fost publicată azi în Monitorul Oficial și se va aplica începând de duminică, prevede introducerea unui nou mod de recompensare financiară a militarilor și polițiștilor.
Concret, polițiștii și cadrele militare care au fost numite în prima funcție sau care au fost mutate în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu, nici soțul sau soția nu dețin o locuință în acea localitate, cărora nu li se poate asigura un spațiu de locuit corespunzător și care au contractat un credit ipotecar sau imobiliar vor primi o compensație pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata împrumutului contractat. Această compensație lunară se acordă pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului și doar pentru o singură locuință achiziționată pe timpul carierei, conform avocatnet.ro.
Ce români vor primi ajutor de la stat pentru credit imobiliar
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



