Ce s-a ales de Rareș Prisăcariu, copilul-minune al României. A câștigat 120.000 de euro pe când avea doar 9 ani

Autor: Mihai Roșoiu

Publicat: 11-01-2026 21:17

Actualizat: 12-01-2026 14:45

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Rareș Prisăcariu, copilul-minune al României, a dispărut din prim-planul vieții publice. După succesul controversat repurtat la „Românii au Talent”, micuțul care avea pe atunci 9 ani a fost intens promovat o bună bucată de vreme. Apoi a dispărut din peisajul vedetelor dâmbovițene. Chiar dacă nu a mai apărut atât de des la show-uri de televiziune, Rareș Prisăcariu și-a continuat activitatea artistică. Cei care îl admiră și nu l-au mai văzut la emisiunile trustului Pro i-au urmărit parcursul pe rețelele de socializare, acolo unde postările familiei continuă să strângă multe aprecieri.

Te-ar putea interesa și: Micul Hercule folosit de propriul tată împotriva lui Ilie Bolojan. Contul de Facebook al lui Giuliano Stroe s-a umplut cu critici la adresa Guvernului

Rareș Prisăcariu, copilul-minune al României a luat 120.000 de euro de la Pro TV

În 2023, cei mai mulți fani ai emisiunii „Românii au Talent” rămâneau muți de admirație în fața succesului repurtat de Rareș Prisăcariu. Copilul de 9 ani din Botoșani bifa un succes surprinzător într-una dintre cele mai de succes emisiuni din media autohtonă. Patosul cu care Rareș a recitat poezii patriotice avea să-i aducă marele premiu și să-i schimbe viața în mod substanțial.

rares priscariu romanii au talent

La puțin timp, familia lui Rareș Prisăcariu a luat decizia de a părăsi Botoșaniul. Așa că 2025 îl găsea pe câștigătorul Românii au Talent în București. Capitala i-a atras pe părinții lui Rareș care au dorit să-și aducă fiul în cel mai important oraș din țară.

Citește și: Cine sunt adevăratele personaje din serialul Plaha! Filmul moldovenesc despre viața lui Vlad Plahotniuc a făcut furori pe YouTube

Invitat la concerte și evenimente

Prestația sa de la show-ul difuzat de Pro TV nu a rămas fără ecou. Din 2023 și până acum, Rareș Prisăcariu, copilul-minune al României a continuat să apară la multe evenimente artistice. Ultimul este cel de la finele începutul lui 2026 când a participat la Cântările Cerului, un spectacol pe teme religioase organizat la Cluj Napoca: „În zi de sărbătoare, vă ofer câteva dintre momentele speciale pe care le-am trăit la Cluj-Napoca, la Cântările Cerului. Îi mulțumesc părintelui Ciprian Taloș pentru invitație și prietenie”, a postat familia lui Rareș Prisăcariu pe conturile sale de socializare.

Altfel, micuțul învață în Capitală, locuiește în Sectorul 2 și a reușit să se acomodeze cu viața din cel mai mare oraș al țării.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri