Ce s-a întâmplat cu asistenta de la Maternitatea din Ploiești care a schimbat bebelușii la naștere. Cadrul medical a primit deja primele sancțiuni

Autor: Luciana Polite

Publicat: 29-03-2024 16:07

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Maternitatea din Ploiești a aplicat deja primele sancțiuni pentru asistenta care a încurcat cele două fetițe la naștere. Comisia de disciplină a unității a decis că femeia va avea un salariu mai mic cu 10%, vreme de 3 luni. Mai mult decât atât, nu va mai avea voie să lucreze cu nou-născuți, până când ancheta nu se va încheia. 


La mai bine de o lună de când a avut loc evenimentul, conducerea spitalului spune că problema a fost dată de nerespectarea procedurilor interne. Asistenta nu a verificat brățările purtate de mame și de bebeluși. Se pare că au omis, în declarațiile lor, că una dintre familii a insistat că li s-a dat alt copil!

Cazul de la Maternitatea din Ploiești a revoltat o țară întreagă


Pe data de 9 februarie s-au născut la Maternitatea din Ploiești două fetițe. La o distanță de 3 zile, a venim momentul externării. Mama Raisei Ioana, mirată când a văzut copilul, a spus că este vorba despre o confuzie. Asistenta a insistat, iar mama a început să plângă. Nici măcar brățara de la mână nu coincidea, dar un singur element era comun: numele doctorului ginecolog, Ioniță.

Părinții au trecut printr-un adevărat coșmar. De 10 ani se chinuiau să aibă un copil, iar când ar fi trebuit să fie în culmea fericirii, angajata le-a luat orice bucurie.
„Soția mea i-a explicat că fetița noastră avea câteva semne distinctive, la buze, la ochi și o altă culoare a părului. I-am arătat poze cu fetița noastră pe care le aveam în telefon, fiind evident că era și o diferență de fizionomie. Știți ce a făcut atunci? A început să o tragă pe fetiță de obraji, ca și când era din plastilină și o modela, doar-doar să ne convingă că e a noastră.

După ce a cântărit copilul și a văzut că este o diferență de aproape o jumătate de kg și a verificat documentele, doamna doctor le-a spus celor prezenți că avem dreptate. A încercat să o liniștească pe soția mea, apoi, de față cu noi, au fost sunați ceilalți părinți să aducă înapoi fetița noastră pentru că s-a produs o încurcătură”, spunea, la vremea aceea, Cristian Ioniță, tatăl Raisei, pentru Observatorul Prahovean.

CITEȘTE ȘI: Nicușor Dan: Așa va arăta noua maternitate pe care comunitatea Sectorului 4 o va construi

Asistenta nu era la prima abatere!


Tatăl fetiței a povestit, pentru sursa citată, detalii cutremurătoare. Călin Boeru, șeful secției de Obstetrică-Ginecologie, i-a recunoscut că nu este prima dată când asistenta încurcă bebeluși la Maternitatea din Ploiești.

În aceste condiții, sancțiunea pe care a primit-o femeia este infim de mică! Rămâne de văzut și ce alte penalizări va primi, la final de anchetă.

CITEȘTE ȘI: Tatăl bebelușului schimbat la Maternitatea din Ploiești rupe tăcerea: „A început să o tragă pe fetiță de obraji, ca și când era din plastilină”
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri