Fostul premier al României, Victor Ponta, și-a spus părerea în legătură cu miza documentarului Recorder concentrat asupra stării justiției, în care mai mulți magistrați vorbesc despre presiuni din interiorul sistemului.
Ponta, după dezvăluirile din investigația Recorder: „Acum e despre justiția capturată și când va veni doamna Kovesi va fi despre justiția eliberată sau salvată”
În opinia ex-prim-ministrului, se pregătește revenirea Laurei Codruța Kovesi. Mandatul acesteia la conducerea Parchetului European (EPPO) urmează să expire în 2026, iar Parlamentul European a finalizat procedura de selecție pentru înlocuitorul ei. Este vorba de Andres Ritter, procuror german și actualul adjunct al Laurei Codruța Kovesi.
Invitat în emisiunea lui Ionuț Cristache, Victor Ponta a adus în discuție faptul că, în viziunea lui, se dă o luptă pentru putere, după aspectele scoase la suprafață de jurnaliștii de la Recorder.
„Acum e despre justiția capturată și când va veni doamna Kovesi va fi despre justiția eliberată sau salvată. Justiția aia super-capturată de sistem, în care Kovesi îți făcea dosarele, te trimitea la Ionuț Matei și la Livia Stanciu și te executau și nu știu ce. La un moment dat, prin 2024, ea (n.r. justiția) a fugit de sub escortă, n-au mai făcut dosare politice. Acum vor fi băgați înapoi.
E o bătălie pentru putere. Să explicăm justiția focilor. Prima mea observație, vorbiți numai de justiția penală. Trei sferturi din procese sunt civile. Sunt cele mai pe față și prost lucrate dosare”, a afirmat Ponta
Fostul procuror a menționat propriul dosar: „Mi l-a umflat zeița neprihănirii”
În acest context, el a menționat propriul dosar, despre care a spus că Laura Codruța Kovesi l-a „umflat”.
„Mi l-a umflat zeița neprihănirii, că de fapt e un remake al lui Kovesi, care n-a plagiat decât un pic, mi-au umflat când eram prim-ministru. Mi-a făcut un dosar de râdeau și curcile. Nu trebuia să fie procuror, trebuia să fie alfabetizat în clasa a treia, să știe că e ceva inventat. Ok, am plecat din funcție ca să-i fac loc lui Cioloș și lui Iohannis, să poată să lupte cu corupția.
M-a achitat o judecătorie, am primit și bani despăgubiri. În cazul meu, biata justiție chiar n-a fost capturată, în sensul că au zis: «Dă-l, mă, încolo pe Ponta, l-am schimbat din prim-ministru, dă-l încolo, faceți ce vreți cu el, că nu ne mai interesează»”, a adăugat fostul procuror
Nicușor Dan a reacționat, după investigația jurnalistică despre funcționarea sistemului de justiție
Inclusiv Nicușor Dan a reacționat în urma apariției investigației Recorder. Președintele României a precizat că a urmărit documentarul „cap-coadă”. Printre altele, șeful statului a explicat că reacția imediată de revoltă nu este suficientă pentru a rezolva problemele structurale din sistem.
„Cel mai simplu este să ne revoltăm, încă o dată, și să aruncăm vina generic. Mai greu este chiar să rezolvăm probleme din justiție.
În primul rând, felicitări realizatorilor, care aduc în dezbaterea publică, într-un mod accesibil publicului, probleme importante.
În al doilea rând, nu vreau să scuz în vreun fel politicul. Faptul că lupta anticorupție s-a redus dramatic are influență politică. Numirile procurorilor-șefi au fost politice. Societatea vorbește de multă vreme de probleme în justiție fără să vedem, la nivelul Ministerului Justiției, voința de a intra cu adevărat în ele.
Dar soluția la problemele ridicate este tot în interiorul sistemului de justiție. Cazurile prezentate trebuie investigate și trebuie investigată mai ales recurența acestor cazuri. Iar persoanele vinovate trebuie pedepsite, însă tot de sistemul de justiție, și pe bază de probe. Pentru că materialul Recorder prezintă fapte, care sunt clare, dar și opinii, care trebuie probate”, a notat președintele pe Facebook
„Îi invit pe toți magistrații să îmi scrie direct despre problemele pe care le întâmpină”
„Cine strânge probele și cine face sesizările? De ce nu avem încă un raport din interiorul sistemului de justiție, deși se vorbește de lucrurile astea de mult timp? Câte sesizări s-au făcut din interiorul sistemului de justiție pe faptele de care vorbim? Câte acțiuni în justiție s-au făcut pe faptele de care vorbim? De ce sunt doar trei magistrați în activitate care au acceptat să vorbească deschis cu reporterii? De ce nu a contracandidat-o nimeni pe Lia Savonea la conducerea Înaltei Curți?
Așa cum am spus, am început să lucrăm la un raport cu date despre problemele din sistemul de justiție. Discutăm cu magistrați. Îi invit pe toți magistrații să îmi scrie direct despre problemele pe care le întâmpină și îi asigur că voi citi personal ce îmi transmit.
Dar trebuie și o asumare în interiorul profesiei. Sunt convins că marea majoritate a magistraților sunt oameni serioși, de bună-credință.
E responsabilitatea lor, dincolo de dosarele curente, să se implice în rezolvarea problemelor profesiei lor. Și îi asigur, la rândul meu, de implicare și bună-credință pentru a aduce justiția acolo unde și-o doresc românii”, a completat Nicușor Dan



















