Liderul AUR, candidatul formațiunii politice la alegerile prezidențiale, are un trecut controversat. Remarcat inițial ca șef de galerie, George Simion a cunoscut ulterior o ascensiune rapidă pe prima scenă politică. Până acum a avut un singur loc de muncă.
Primul și singurul loc de muncă pe care l-a avut candidatul AUR la alegerile prezidențiale a fost în mediul privat. George Simion a ocupat poziția de director de marketing imediat după absolvirea studiilor.
Simion a activat în mediul privat pentru că e„un om capabil”
Ce salariu avea George Simion, de la AUR, înainte de a intra în politică. Chestionat în cadrul dezbaterii organizate de Antena 3 CNN referitor la această experiență, poliiticianul a motivat că „e un om capabil”. Calitate în care și-a convins viitorul angajator că este omul potrivit la locul potrivit.
„Am muncit, am dat Bac-ul la timp, am urmat o facultate și un masterat. După finalizarea acestora, am ocupat funcția de director de marketing într-o companie de proiectare și construcții. Am avut și studii relevante, între 2012 și 2020”, a precizat președintele AUR, pentru sursa citată.
A fost director de marketing la firma lui Marius Lulea, dar a avut și propria firmă
Pe marginea acestui subiect, politicianul a dat detalii și despre primul și singurul său angajator. Este vorba de Marius Lulea, actualul secretar general al AUR și coleg de partid cu candidatul la prezidențiale. Simion a punctat, de asemenea, că a fost el însuși antreprenor, înființându-și propria firmă.
„Partidul a apărut în viața noastră în 2019. Îl cunoșteam pe domnul Lulea și avea nevoie de serviciile mele. Sunt un om capabil. Am avut un magazin online de haine, apoi unul fizic, și am avut propria firmă. Compania pe care am deschis-o în 2009 era inițial specializată în IT”, a mai adăugat liderul AUR.
Întrebat despre salariul pe care l-a avut ca director de marketing, Simion a spus că era remunerat cu suma de 3.500 de lei pe lună, „un salariu bun pentru anul 2012”.
Scandal marca AUR, în direct la Antena 3
Ce salariu avea George Simion, de la AUR, înainte de a intra în politică. Marți seară, președintele AUR a intrat în direct peste moderatorul Mihai Gâdea, în timpul emisiunii acestuia difuzată de Antena 3. Este vorba de o emisiune electorală dedicată alegerilor prezidențial. Găzduită la un studio din Parlament, emisiunea a avut invitați din PSD, PNL și USR.
De menționat că, inițial, Simion a refuzat prezența în edițiile speciale dedicate de postul de știri candidaților la prezidențiale. Însă marți, 12 noiembrie, acesta a intervenit intempestiv peste moderatorul Antenei 3.
„O secundă. Domnul Simion a venit aici peste noi. Bună seara, domnule Simion”, a exclamat Mihai Gâdea. „Nu am venit peste voi”, a răspuns Simion, care transmitea LIVE pe Facebook acest episod. În urma unui schimb de replici contondent, jurnalistul de televiziune i-a amintit că „aici nu suntem la Russia Today”.
Întrebat direct dacă este agent al Rusiei, așa cum se vehiculează, liderul AUR a cerut microfonul, fiind refuzat de moderator. „Puteți să vă liniștiți un pic? Să vă pun imnul Rusiei? Intrați într-o emisiune peste noi și dumneavoastră vreți să faceți regulile?”, a comentat jurnalistul Antena 3.



















