Dintre toți pomii pe care îi avem, când vine vorba de brad, ne raportăm la o adevărată mitologie plină de sensuri. Copacul este într-o strânsă legătură cu o serie de tradiții și superstiții, cum ar fi cea despre plantarea sa în curtea unei case. Chiar dacă este superb, aduce beneficii sănătății și amintește de aerul de munte, o legendă spune clar de ce nu ar trebui niciodată să fie parte din gospodărie.
O superstiție destul de populară spune că plantarea arborelui în curte va aduce mare ghinion. Ar fi posibil chiar și un deces, așa cum se vehiculează în unele zone din Muntenia și Moldova. Când ar trece înălțimea sa de nivelul casei, ți-ar veni sfârșitul.

Poveștile nu se opresc aici. Alte scrieri și legende transmise pe cale orală spun că dacă ai bradul în curte și îl tai ca să faci casă, faci o mare eroare. Ar urma să te lovească o serie de întâmplări nefericite.
Brad în cultura populară. Rolurile simbolice pe care le-a jucat și încă le are pomul, de secole, pe teritoriul țării noastre
Românul este legat de brad de la naștere și până la moarte. Când vine pe lume, se poate face un ritual simbolic de înfrățire cu copacul. Atunci când i-a venit și clipa nunții sau logodnei, este, de asemenea, acolo.

Inclusiv la înmormântare poate fi găsit, dar iată și în ce alte situații este prezent:
Bradul de jurământ: ca o instanță, dă sfințenie vorbelor;
Ca lemn pentru troițe și altele;
Pomul de Crăciun;
„Stâlp de armindeni”: regenerează natura
Bradul de recoltă: sădit într-o livadă, face pământul mai mănos şi recolta mai bogată.
ca arbore funerar
spovedania, pe vremuri, se putea face și la brad
„Bradul, lemnul ales ca pavăză, dar şi ca individualitate, ales prins legendă, hărăzindui-se o existenţă veşnică, culoare verde, nemurire, îndreptat ca o săgeată spre cer. Bradul rămâne astfel un simbol al civilizaţiei noastre, reprezentativ pentru lumea creştină. De ce arborele un motiv atât de celebru? Pentru că el întrupează viaţa inepuizabilă, fecunditatea, belşugul, sănătatea, nemurirea ori tinereţea veşnică. (...) La noi, arbore simbol al vieţii devine bradul, cel care a fost perceput de ţăran pretutindeni, clădindu-şi la umbra sa o civilizaţie a lemnului care i-a dat măreţie şi imperiozitate, dobândind treptat o semnificaţie potrivită structurii sale sufleteşti“, se menţionează în lucrarea „Bradul şi simbolistica sa în arta populară românească“.



















