Salina Praid a fost inundată în urmă cu mai bine de o lună, astfel că plafonul său s-a prăbușit, provocând un adevărat dezastru pentru această zonă a țării. În ciuda eforturilor autorităților, salina este total compromisă. În ultimele săptămâni au fost efectuate mai multe lucrări, însă situația este în continuare una extrem de delicată.
În ultimele săptămâni au fost efectuate mai multe lucrări în cadrul Salinei Praid pentru a se reduce pe cât posibil efectele inundației devastatoare care a compromis practic acest obiectiv turistic extrem de important pentru regiune.
Ce lucrări au fost finalizate la Salina Praid
Astfel, au fost efectuate lucrări de închidere a breșei din digul situat în amonte de captarea în țevi corugate. Pentru umplerea golurilor din zona țevilor și a structurii metalice au fost aduse nu mai puțin de 294 de tone de piatră spartă. Totodată, au fost realizate lucrări de decofrare și cofrare a pragurilor de deversare, precum și intervenții pentru amenajarea drumului de acces amonte.
Au fost finalizate următoarele lucrări:
Așternerea straturilor suport – 100%;
Montarea tronsonului de țevi corugate – 100%;
Finalizarea sudurilor – 100%;
Rigidizarea structurii metalice – 75%;
Monitorizarea tehnică indică o evoluție lentă, dar constantă.
În acest moment, pe pârâul Corund sunt active 5 motopompe din dotarea ISU, o motopompă ABA Olt de mare capacitate (600 mc/h) și o motopompă ABA Mureș de 1350 mc/h. Pe pârâul Ocna sunt instalate 3 motopompe, în prezent oprite, din cauza debitului scăzut.
Când va putea reveni în case populația evacuată
Marți seară, Prefectura judeţului Harghita a anunţat că a fost finalizată procedura de monitorizare, alarmare şi evacuare pentru revenirea în siguranţă a populaţiei în zona Salinei Praid.
„Referitor la măsura de evacuare temporară a populaţiei, a fost finalizată procedura completă de monitorizare, alarmare şi evacuare, pentru revenirea în siguranţă a populaţiei în zona Salina Praid. Se va efectua o testare a circuitului informaţional de monitorizare, alarmare şi evacuare, iar rezultatul acesteia, va fi analizat in şedinţa Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Harghita”, a transmis Prefectura Harghita.
Ce lucrări urmează să se facă
De asemenea, Prefectura a anunțat și faptul că lucrările la sistemul de ţevi corugate vor fi finalizate într-o săptămână. În cadrul informării se mai precizează că în cursul zilei de marţi au fost executate mai multe lucrări, respectiv înălţarea barajului provizoriu din amonte, lucrări la digul din amonte, curățarea şi amenajarea terasamentului precum şi aducerea de piatră spartă şi completarea materialului de fund pentru stabilizarea şi menţinerea ţevilor corugate pe poziţie.
„Se fac nivelări de teren pe aliniamentul de ţevi corugate, umpluturi, rigidizarea tronsoanelor şi montarea sistemului de ancorare. La data prezentei sistemul de ţevi corugate preia şi tranzitează întreaga cantitate de apă a pârâului Corund, sistemul funcţionând normal”, transmite sursa citată.
Constructorul lucrează la betonarea timpanului 2 pentru lucrările albiei betonate suplimentare, paralele cu sistemul de ţevi corugate. Lucrările la albia betonată vor începe doar după finalizarea expertizei geologice pentru realizarea albiei secundare. Expertiza geologică va fi finalizată în luna octombrie”, se mai precizează în informare.



















