Aleșii pregătesc surprize pentru pensionarii români. Sunt vizate persoanele care s-au pensionat înainte de anul 2011. Totul este prevăzut într-o propunere legislativă înregistrată recent la Senat pentru dezbatere.
Potrivit acestei propuneri, românilor pensionați până în anul 2011 le vor fi recalculate pensiile. Măsura a fost propusă din cauza inechităților din sistemul de pensii apărute în urma recalculărilor anterioare.
Mai exact, s-a constat că există diferențe între pensiile celor care au lucrat în același loc de muncă, același număr de ani și în aceleași condiții de muncă, dar în perioade diferite, respectiv s-au pensionat înainte de ianuarie 2011 sau ulterior acestei date, scrie avocatnet.ro.
"Inechitatea s-a produs ca urmare a majorării stagiului complet de cotizare de la 20 de ani la 30 de ani pentru determinarea punctajului mediu anual. S-a încălcat astfel principiul egalității de tratament între cei pensionați înainte de 1 ianuarie 2011 și cei pensionați ulterior, pentru care Legea 155/2016 a stabilit un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, respectiv 25 de ani", sunt de părere inițiatorii proiectului de act normativ.
Propunerea legislativă nu va modifica vârsta de pensionare sau numărul de persoane ce înasează pensie, ci doar oferă posibilitatea unor pensionari de a solicita recalcularea pensiei primite.
Pentru a fi aplicată, proiectul trebuie să treacă de Parlament, să fie promulgat de Iohannis și publicat în Monitorul Oficial.
Vezi și EXCLUSIV! Peste un milion de oameni sunt vizați! Ce elimină această cunoscută bancă până în toamnă – În București mai sunt doar DOUĂ
Dezvăluire halucinantă în emisiunea lui Rareș Bogdan! Cum ar încerca Liviu Dragnea să-i intre în grații lui Viktor Orban – Ce s-a făcut cu bani publici
Ce se va întâmpla cu românii care s-au pensionat până în 2011: Ce le pregătesc aleșii
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



