Ce tarif are Laura Lavric pentru nunți și botezuri. Artista, acuzată că și-a luat la palme un coleg, la un eveniment

Autor: Diana Dumitrache

Publicat: 24-07-2024 16:29

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Laura Lavric este în mijlocul unui scandal uriaş, după ce a fost acuzată că a lovit cu palma un coleg de breaslă care ar fi venit să cânte la o nuntă din Iaşi. Se pare că situaţia a degenerat după ce artista ar fi încurcat programul.


Cântăreaţa de muzică populară nu mai are nevoie de nicio prezentare, aceasta fiind cunoscută drept una dintre cele mai bune interprete din România. Iar tariful ceru  pentru diverse evenimente o dovedeşte.


Citeşte şi
Deși i-a ars casa părintească, o duce foarte bine! Ce avere are artista Laura Lavric

Laura Lavric, implicată într-un mare scandal


Cunoscuta cântăreaţă Laura Lavric este acuzată că ar fi pălmuit un coleg de scenă de față cu mirii, chiar la o nuntă din Iaşi. Incidentul ar fi pornit după ce aceasta ar fi încurcat programul de cântat şi ar fi venit mai devreme la eveniment. Ar fi urmat o scenă oribilă în care interpretata de muzică populară l-a jignit şi lovit pe Iulian Cosmin M, un muzicant din zonă.
„Ne-a oprit pe noi, formația, ne-a încurcat. La sfârșitul programului ei, înainte să plece, a venit la mine, mi-a zis că sunt un nesimțit și m-a lovit peste față. Asta s-a întâmplat în mijlocul evenimentului. Erau circa 400 de persoane”, a spus artistul, pentru BZI.

Bărbatul a făcut plângere la poliţie şi încearcă acum să facă rost de înregistrările video. Laura Lavrica, însă, neagă toate acuzaţiile, spunând că artistul ar fi avut un comportament greşit faţă de miri şi faţă de dânsa.
„Minte. Am cântat la aceeși nuntă. În primul rând, el a fost obraznic, a făcut probleme și acolo, la mire și la mireasă. A spus că am intrat peste ei, dar nu a fost adevărat. A fost obraznic. Au spus și băieții din formație că este recalcitrant și rău. Așa că nu se poate discutat cu asemenea persoane.

Cine i-a dat o plamă? Nu are decât să zică asta. Nu l-am lovit. I-am zis, domnule, de ce ai fost obraznic? La care el: Că așa am vrut eu! Atunci i-am zis că e un nesimțit. Acolo, ne-au băgat să intrăm mirele și mireasa. Nu am intrat eu de capul meu.

Cine este stăpânul nunții? Cei care o fac, nu? Ei fac programul, când să intre cutare, când să intre celălalt. El merită o palmă pentru nesimțirea sa. Adică să mă duc eu, femeie, la numele și vârsta mea să-l întreb de ce e obraznic și el să răspundă așa”, a declarat Laura Lavric.

Ce tarif are cântăreaţa de muzică populară


Considerată una dintre cele mai bune voci ale muzicii populare din România, Laura Lavric este frecvent chemată la tot felul de evenimente. Mulţi români o iubesc şi doresc să fie prezentă la cele mai frumoase momente din viaţa lor. Artista are preţuri destul de mari pentru cântări la nunţi sau botezuri, dar asta nu îi împiedică pe fani să o cheme.

Aceasta cere pentru recital de două ore, în care este prezent şi fiul său, câteva mii de euro. În anul 2021, aceasta primea 3.000 de euro.

Citeşte şi Războiul continuă! Cum plănuiește Laura Lavric să o facă pe sora sa să îi înapoieze datoria uriașă
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri