Ce trebuie să facă românii cu banii când primesc salariul. Expert economic: 'Este important pentru că timpul trece, uităm și nu economisim și investim pentru obiectivele noastre'

Autor: Ion Motea

Publicat: 13-08-2023 13:29

Actualizat: 13-08-2023 13:33

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Analistul financiar Iancu Guda a vorbit despre cum să facem economii: ”cel mai important sfat de educație financiară este să te plătești pe tine prima dată”.


Economistul Iancu Guda
a afirmat că ”
este important pentru că timpul trece, uităm și nu economisim și investim pentru obiectivele noastre”.

Cum economisim și cum investim pentru atingerea obiectivelor financiare în familie? Economistul Iancu Guda a oferit mai multe sfaturi de educație financiară în acest sens. ”În primul rând, nu putem vorbi despre o strategie de economisire și apoi investiții dacă nu avem un obiectiv foarte clar sau mai multe obiective financiare. Fiecare este definit prin orizontul de timp și suma de bani
” spune Iancu Guda
, la Digi24, unde punctează că totul pleacă de la un obiectiv financiar, dar și că fiecare obiectiv trebuie să aibă o sumă necesară care să fie economisită pentru el în fiecare lună. ”Multă lume economisește într-o găleată, la comun, pentru o sumedenie de obiective
” spune economistul.

Prin urmare, pentru a economisi în vederea realizării anumitor obiective, Iancu Guda spune că trebuie avut în vedere: ”Stabilește obiective clare/ Determină ținta de economii/ Actualizează anual (ca să vezi dacă câștigi sau pierzi lupta cu timpul)”.

În ceea ce privește economisirea, aceasta este importantă să fie făcută pas cu pas, după cum a precizat economistul. Iancu Guda recomandă ca bugetul familiei sau personal să fie foarte detaliat în ceea ce privește cheltuielile, mai ales când veniturile sunt mici și rata de economisire este scăzută - 5%, media în România fiind de 6%. Pe măsură ce veniturile cresc, ar trebui să economisim mai mult, spune economistul, care dă exemplul personal, spunând că în familia sa, economisirea este de 80%, ca apoi să împartă restul veniturilor pentru sănătate și educație (5%), nevoi de trai (5%), concedii și HoReCa (5%) și diverse (5%).

Cel mai important sfat financiar


Acesta consideră ”că cel mai important sfat de educație financiară este să te plătești pe tine prima dată” adică să economisești când îți intră banii în casă, nu la finalul lunii când nu mai știi câți bani îți vor rămâne:

Să te plătești pe tine prima dată înseamnă să te pui pe tine pe cel mai important loc al cheltuielilor sau al alocării banilor, aceștia se vor duce către economii și investiții lună de lună. Dacă-ți vei plăti furnizorii de utilități sau banca cu întârziere, imediat după scadență vei primi notificări și telefoane privind întârzierea la plată.

Tu ce faci, ești revoltat când te uiți în oglindă pentru că nu te-ai plătit pe tine? Trimiți notificări către propria conștiință dacă nu ai pus bani deoparte pentru tine? Este important pentru că timpul trece, uităm și nu economisim și investim pentru obiectivele noastre. Cel mai important sfat financiar este deci să te plătești pe tine prima dată.”, potrivit dcnews.ro.

 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri