Televiziunile au pregătit mega-surprize pentru 2019. Vom avea parte de seriale noi, emisiuni de divertisment și reality-show-uri.
Antena 1 e campioană la producţii înregistrate, majoritatea de divertisment. Astfel, urmează sezonul 5 din reality-show-ul „Insula Iubirii”, prezentat de Radu Vâlcan și filmat în primăvară. Şi un nou sezon din „The Wall”, cu Valentin Butnaru, e gata, la fel partea a doua din „Asia Express”.
Tot în 2019 se va difuza un serial de comedie cu Ştefan Bănică şi Marius Vizante în rolurile principale, iar în prima parte a anului vom vedea noi aventuri ale personajelor din serialul „Fructul oprit”, dar şi alte transformări în show-ul „Te cunosc de undeva”. Va urma şi un sezon din „iUmor”.
Şi echipa ProTV are multe surprize pentru 2019. Urmează un nou sezon din „Românii au talent”, dar şi unul din „Ferma Vedetelor”, care acum se numeşte simplu, „Ferma”, prezentat de Mihaela Rădulescu, care o înlocuiește pe Monica Bârlădeanu. Toată lumea aşteaptă al doilea sezon din serialul „Triplusec”, însă vom avea sigur noi aventuri cu eroii din „Las Fierbinţi”. În plan mai există un serial de ficţiune, plus „Vlad”, o poveste modernă. S-au mai filmat „Falsez pentru tine”, prezentat de Mihai Bobonete, şi „Cântă acum cu mine”, prezentat de Cabral şi de Loredana. Va continua și „Vocea României”, cu un nou sezon.
Se zvoneşte că la Kanal D va exista un al treilea sezon din „Exatlon”, prezentat tot de Cosmin Cernat. Teo Trandafir va realiza în continuare emisiunea ei, dar şi „Vrei să fii miliardar”. Al cincilea sezon din „Bravo, ai stil!” a debutat cu o ediție specială, plină de eleganţă şi strălucire, pe 31 decembrie, de la ora 20.00, potrivit click.
Citește și: Atenție! Se dau amenzi uriașe pentru cei ce încalcă aceste obligații
Lovitură pentru acești români! Vor plăti o taxă mult mai mare













