Ce vor vedea românii la metrou cât de curând! Ministerul Transporturilor a aprobat un vechi proiect

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 14-06-2024 16:38

Actualizat: 14-06-2024 22:38

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Apar schimbări la metrou după ce Ministerul Transporturilor a aprobat un vechi proiect!  Nu de mult, la metrou existau celebrele chioșcuri unde se putea găsi orice!  


Acestea au fost desființate în timpul mandatului lui Cătălin Drulă! Luna aceasta, însă, Ministerul Transporturilor, condus de Sorin Grindeanu (PSD) a pus  în dezbatere un  important proiect de lege

Schimbări la Metrorex


Potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică luna aceasta, Metrorex va avea dreptul de a închiria  părți din infrastructura publică de metrou, către persoane fizice sau juridice, însă doar cu acordul
Ministerului Transporturilor.


De asemenea, potrivit proiectului de lege,  veniturile obținute ar trebui folosite pentru lucrări de întreținere, reparații și îmbunătățirea condițiilor tehnologice și de muncă.

Metrorex va putea folosi  banii din închirierea de spații la metrou

Potrivit notei de  fundamentare, modificările legislative introduse prin OUG nr. 57/2019 - Codul Administrativ, privează  Metrorex de posibilitatea de a închiria bunuri, în acest moment limitându-se doar la reținerea  veniturilor rezultate.
„În plus, interzice titularului dreptului de administrare reținerea sumelor provenite din închirieri în situația în care activitatea acestuia este subvenționată de la bugetul de stat sau de la bugetul local.

În acest sens, proiectul de lege privind organizarea transportului cu metroul constituie, în favoarea operatorului de transport, dreptul de a închiria părți ale infrastructurii publice către alte persoane fizice sau juridice, și clarifică, sub aspectul reglementării legale, situația veniturilor rezultate din închirierea acestor bunuri”, se menționează în document.

Citește și: Afacerea cu care doi români au reușit să dea lovitura în afara țării! Străinii stau la coadă pentru produsele lor

Vor crește veniturile Metrorex


Așadar, în urma derogărilor din proiectul de lege, Metrorex își va putea crește veniturile. Metrorex va putea folosi bani pentru întrețineri, reparații, dar și pentu îmbunătățirea condițiilor tehnologice și de muncă

Derogările propuse de proiectul de lege ar permite Metrorex creșterea veniturilor proprii, ceea ce va avea drept consecință principală diminuarea impactului asupra efortului bugetar alocat acestui tip de serviciu public, în raport de compensația acordată în cadrul contractelor de servicii publice.

  • „Prin derogare de la prevederile art. 299 și 300 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, veniturile obținute din închirierea unor părți ale infrastructurii publice de metrou concesionate se încasează de către administratorul infrastructurii în scopul folosirii acestora pentru executarea de lucrări de întreținere, reparații curente și reparații capitale la infrastructura de metrou și îmbunătățirea condițiilor tehnologice și de muncă, atât din spațiile tehnice cât și din spațiile publice ale infrastructurii de metrou”, se arată în proiectul de lege.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri