Cea mai aglomerată magistrală de metrou din Capitală se extinde. Câți bucureșteni vor beneficia de cele trei stații noi anunțate

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 04-02-2025 15:47

Article thumbnail

Sursă foto: Shutterstock

Cea mai aglomerată magistrală de metrou din București, M2 - supranumită magistrala corporatiștilor datorită legăturii directe pe care o face cu Pipera, cartierul corporațiilor din Capitală - se va extinde. Proiectul va ajuta aproximativ o treime din numărul total al bucureștenilor care folosesc zilni metroul, cea mai rapidă cale de transport din Capitală.

Proiectul de extindere a Magistralei de metrou M2 Pipera - Berceni cu încă trei stații în zona de sud, făcând legătura cu comuna Berceni, a anunțat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

Licitația va demara în a doua jumătate a lui 2025

„Da, vom continua proiectul de prelungire a liniei de metrou M2 cu încă 3 stații, până în comuna Berceni. În a doua jumătate a anului vom începe licitația pentru desemnarea executantului”, a afirmat edilul Sectorului 4.

În martie 2023, compania Metroul SA iniția întocmirea documentației Studiu de Fezabilitate pentru Extinderea Magistralei 2 de metrou în comuna Berceni, județul Ilfov”, anunța la acel moment primarul comunei Berceni din județul Ilfov. Astfel, Magistrala 2 ar urma să se continue cu 3 kilometri spre sud, cu încă 3 stații după noua stație Tudor Arghezi.

Noul metrou Alstom de la Metrorex 3

Astfel, pe raza localității Berceni vor fi amplasate 3 stații de metrou, traseul acestuia fiind suprateran. Face excepție zona de intersectie a metroului cu DNCB – Centura București, potrivit informațiilor Economica.net.

În egală măsură, Primăria Sectorului 4 s-a ocupat de extinderea M2 cu stația de metrou Tudor Arghezi. Noua stație a fost pusă în funcțiune pentru călători în noiembrie 2023.

Magistrala 2 transportă zilnic o treime din totalul călătorilor bucureșteni

De menționat că procedurile de derulare și urmărire a contractului pentru noua stație de metrou au fost executate de către Primăria Sectorului 4, Metrorex fiind responsabilă cu asistența tehnică.

În aprilie 2020, Primăria Sectorului 4 a atribuit asocierii Somet – TIAB – UTI – Construcții Erbașu contractul pentru construirea și edificarea stației de metrou Tudor Arghezi.

Magistrala 2 de metrou este cea mai circulată, înregistrând cel mai mare trafic din București. Aceasta transportă zilnic 200.000 de călători din cei 600.000 de călători care circulă cu metroul bucureștean.

CITEȘTE ȘI: Rafale la adresa Metrorex lansate de Tanczos Barna. Ministrul Finanțelor este revoltat de bonificațiile care se acordă în două dintre mega-companiile românești

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri