Locuitorii acestui oraş sunt mândri de "casa" lor. Municipiul în care trăiesc aproximativ 100.000 de oameni a fost declarat cel mai curat din România. Urbea are şi potenţial turistic extraordinar.
Performanţa de a se păstra curat este cu atât mai impresionantă cu cât străinii curioşi vin să viziteze acest oraş care se află la graniţa dintre Muntenia şi Oltenia.
Râmnicu Vâlcea, declarat cel mai curat oraş
Râmnicu Vâlcea se află în topul orașelor în funcție de datele subiective, adică percepția locuitorilor. S-a clasat, în 2024, pe locul al treilea, după Sibiu și Brașov. De asemenea, la capitolul curățenie, a fost pe primul loc în top, conform unui studiu realizat de Storia.
În prezent, 100.000 de persoane locuiesc aici, spre deosebire de aproape 120.000 în anii '90, lucru care demonstrează stabilitate demografică.
Râmnicu Vâlcea este faimos şi pentru apropierea de unele staţiuni căutate pentru tratamente cu ape termale: Călimănești, Olănești, Căciulata și Govora.
“Legat de proximitatea stațiunilor turistice, e absurd să ai 10 stațiuni în jurul orașului și să nu ai un sistem de transport turistic care să te ducă cu un microbuz electric să vezi astăzi Călimănești, mâine Ocnele Mari, poimâine Căciulata ori zona de munte.
Râmnicu Vâlcea e o locație foarte bună pentru evenimente. Numai lacurile alea de pe Olt dacă ar putea fi puse în valoare. Ai zona de munte atât de aproape.
Clujul a câștigat din componenta asta de festivaluri. Sunt și oameni nemulțumiți: zgomot, vibrații. Pentru vizibilitatea orașului, e pe hartă”, a spus Marius Cristea, consultant la Banca Mondială și expert în dezvoltare urbană, pentru hotnews.ro.
Bucureşti, "locomotiva" economică a României
Bucureştiul a depăşit PIB-ul fiecăreia dintre ţările vecine Bulgaria şi Serbia, fiecare din ele având populaţie dublă (6,7 milioane) şi propriile capitale de 1,7 milioane locuitori.
Bucureştiul a mai depăşit şi Praga (o populaţie mai redusă) şi Budapesta (numărată x2 regiuni la >3 mil. locuitori), dar e surclasat de Varşovia (cu o arie metro de 3,3 milioane).
În 2023, conform Eurostat, Regiunea Bucureşti-Ilfov a ajuns la un PIB nominal de 95,5 miliarde de euro. Regiunea Capitalei României a înregistrat probabil o valoare de >100 miliarde euro în 2024 – pentru prima oară peste această bornă.


















