Ministerul Muncii a venit cu noi detalii despre procesul de recalculare și despre valoarea minimă posibilă pentru o pensie. Instituția a dat asigurări clare că niciun senior nu va primi mai puțin de suma stabilită clar, prin lege, începând din luna septembrie. Cei care nu au primit încă deciziile trebuie să se aștepte să primească cel puțin cât au anunțat autoritățile. Chiar dacă nu au muncit suficient de mult, tot se vor alege cu banii promiși.
Conform datelor transmise de minister, toți vârstnicii care au indemnizație socială vor primi cel puțin 1.281 de lei. Nu contează cât au lucrat pentru că este dreptul tău să beneficiezi de acești bani. Dacă nu ai contribuit suficient, bugetul de stat va achita diferența.
„Începând cu 1 septembrie 2024 toți pensionarii beneficiari de indemnizație socială vor continua să primească suma minimă garantată de 1.281 de lei, indiferent de cuantumul rezultat în urma recalculării. În cazul în care pensia recalculată este mai mică de 1.281 de lei, diferența se suportă de la bugetul de stat. Asta înseamnă că, indiferent de cuantumul rezultat în urma recalculării, niciun pensionar nu va primi mai puțin de 1.281 de lei”, a transmis Ministerul Muncii, pe data de 21 august.
CITEȘTE ȘI: Se schimbă vârsta de pensionare la femei. Legea intră în vigoare de la 1 septembrie 2024
O penise mai mare pentru acești seniori din anul 2025
Aceiași români care primesc indemnizație socială se pot aștepta la o pensie și mai mare din anul 2025. Potrivit legii, venitul le crește de la an la an, în funcție de mai mulți factori economici. De la 1 septembrie până la final de 2024, suma va rămâne de 1.281 de lei.
„Important de reținut: Ca și până acum, în cazul indemnizației sociale pentru pensionari drepturile se evidențiază distinct pe talonul de pensie, astfel: – cuantumul rezultat în urma recalculării, – suma de plată care nu poate fi mai mică de 1.281 de lei. Indemnizația socială rămâne 1.281 de lei până la sfârșitul anului 2024. Dacă pensia recalculată este sub cuantumul minim garantat, diferența se va suporta de la bugetul de stat. Indemnizația socială pentru pensionari crește anual prin legea bugetului de stat”, au anunțat oficialii din Ministerul Muncii.
În prezent sunt 1.044.668 de români care primesc această pensie. Numărul lor va scădea după recalculare, ajungând la 953.776 de pensionari. Ceilalți vor primi sume și mai mari.














