La o distanță destul de mică de Capitală se găsește un sat superb, parcă desprins din basme. În urmă cu două secole, s-a reunit cu un altul și a format așezarea din prezent. Chiar dacă are peisaje de vis și un farmec pitoresc, riscă să dispară de pe hartă destul de curând. Este vorba despre Gura Șuții.
În secolul al XIX-lea, satele Speriețeni și Gura Șuții făceau fiecare câte o comună de sine stătătoare. Prima avea o biserică, o școală și circa 597 de locuitori. A doua avea dotări similare și 2450 de locuitori. Odată cu trecerea timpului, cifrele s-au mărit: comuna Speriețeni avea 873 de locuitori, în vreme ce comuna Gura Șuții avea 1893 de locuitori.
În 1950, au fost comasate, formând o comună unică, denumită Gura Șuții. Au urmat ani de glorie în comunism, când populația a crescut impresionant de mult. După 1990, cetățenii s-au orientat către marile orașe sau chiar spre Occidentul care le aducea mai multe promisiuni.
Populația din Gura Șutii scade de la un an la altul. Datele ultimului recensământ arată, totuși, că nu natalitatea ar fi problema
Potrivit recensământului realizat la nivel național în 2022, populația comunei Gura Șuții era de 5,106 de locuitori. Comparativ cu datele din anul 2011, populația a scăzut cu 356 de locuitori, adică a avut o scădere de 6.52% a numărului de locuitori.
Dintre cele 2861 comune din România, Gura Șuții ocupă locul 372 în clasamentul comunelor după numărul de locuitori. Tot la recensământ a reieșit că grupa de vârstă cu cea mai mare populație este cea cuprinsă între 40 - 49 de ani, în care se regăsesc 819 de persoane, ceea ce reprezintă aproximativ 16.04% din totalul populației. Nu este deloc o populație îmbătrânită pentru că cei mai puțini rezidenți este cea cu vârsta 80+ ani, cu 226 de persoane, adică 4.43% din întreaga populație a comunei Gura Șuții.
Segmentul de vârstă cuprins între 0 și 49 de ani reprezintă 63.47% (vs. 60%, media pe toată țara). Intervalul de vârstă 50 - 80+ ani constituie 36.53% din populație, (vs. 40%, media pe țară). Ar exista speranță pentru natalitate și creșterea populației, dacă autoritățile locale le-ar crea condiții ca să nu mai fie nevoiți să plece pentru studii sau locuri de muncă.



















