Cel mai mare magazin din Europa de Est va fi construit chiar la noi în România, până la finele anului 2018. Este al doilea magazin din București și va avea o suprafaţă construibilă de aproximativ 37.000 mp (GBA). Acesta va fi situat pe bulevardul Theodor Pallady nr. 57, București, iar Primăria Sectorului 3 al Municipiului București a eliberat ieri, 17 octombrie 2017, Autorizația de Construire.
Este vorba despre renumita companie IKEA South-East Europe.
„Ne bucurăm să anunţăm că am obţinut autorizaţia de construire a celui de-al doilea magazin din România şi că vom începe lucrările pentru noul magazin în curând. Dorim să le mulţumim reprezentanţilor Primăriei Sectorului 3 şi Primăriei Generale a Capitalei pentru sprijinul continuu şi colaborarea excelentă. Pentru că am obţinut deja Autorizaţia de Construire pentru amenajare şi sistematizare teren şi împrejmuire provizorie în luna septembrie, constructorul general a început pregătirea terenului şi împrejmuirea perimetrului magazinului IKEA Pallady,” a declarat Vladislav Lalić, Property and Expansion Manager IKEA South-East Europe, potrivit capital.ro.
Vezi și Țiriac se dezvoltă și în online: Ce a lansat, recent, miliardarul român
Acuzații fără precedent: Ce bancă din România ar acorda credite preferențiale membrilor PSD
Oportunitate uriașă pentru sute de oameni: Ce GIGANT american se lansează în România și unde și-a stabilit sediul
Cel mai mare din Europa de Est: O importantă companie din România dă lovitura și construiește un mega-magazin
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



