Cel mai mic salariu din SRI nu e deloc de neglijat. Cât încasează lunar un angajat al Serviciului aflat la început de drum

Autor: Ioana Bucur

Publicat: 24-08-2024 16:39

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/ SRI

În timp ce în alte domenii, angajații pornesc de la venituri mici, chiar și de 2.000 de lei, lucrurile stau cu totul diferit în această instituție de prestigiu ce nu își deschide porțile oricui. Cel mai mic salariu din SRI nu e deloc de neglijat. Mulți români visează la salariul pe care îl încasează lunar un angajat al Serviciului aflat la început de drum.

Este o regulă clară, veche, pe care o acceptă și la care se supun aproape toți debutanții din România: salariul de pornire este mic, chiar foarte mic. Nu au această problemă însă cei care se angajează în structurile SRI.

Serviciul Român de Informații este una dintre cele mai cunoscute insitutuții ale statului. Mulți tineri visează să se poată angaja acolo, dar puțini reușesc să treacă cu succes prin procesul de recrutare și angajare.

La final, efortul merită din plin, SRI oferă numeroase beneficii pentru angajații săi, chiar și pentru cei care nu au prea multă experiență, iar lista avantajelor este deschisă chiar de salarii.

„Întrucât SRI este o instituţie bugetară, salarizarea personalului se realizează potrivit legii salarizării unitare şi a actelor normative de salarizare anuale. Cei care aleg o carieră în SRI beneficiază de soldă de funcţie, soldă de grad, gradaţii, normă de hrană, drepturi de echipament şi, în funcţie de domeniul de activitate, de anumite drepturi care vin să compenseze condiţiile deosebite de muncă în care îşi desfăşoară activitatea.

Pe măsură ce personalul avansează în grad şi funcţie şi în condiţiile obţinerii unor performanţe profesionale, drepturile salariale pot creşte”, se precizează pe site-ul SRI.

Te-ar putea interesa și: Investiția SRI de 50 de milioane de euro a ieșit la iveală. Gigantica bază din Snagov unde vor fi pregătiți angajații din servicii va avea dotări complexe

Ce salariu lunar are un debutant în SRI

Așadar, cât încasează lunar un angajat al Serviciului aflat la început de drum? Cel mai mic salariu din SRI nu e de neglijat, în buzunarul debutanților intră, lună de lună, în jur de 6.500 de lei net. Există însă și alte beneficii și avantaje oferite de SRI pentru angajații săi:

  • contract de muncă full-time, pe perioadă nedeterminată

  • salariu de debut de aproximativ 6.500 de lei net, care poate varia ușor în funcție de experiența ta

  • decont parțial al chiriei, dacă nu ai propria locuință, iar dacă decizi să-ți cumperi una, redirecționarea sumei către plata ratei la bancă sau la dezvoltatorul imobiliar cu care închei contractul

  • bonusuri de performanță

  • acces la servicii medicale gratuite în unitățile din cadrul rețelei sanitare proprii a SRI

  • acces în facilități de cazare și recreere proprii din zone turistice de pe teritoriul național

  • acces gratuit la săli de sport proprii

  • sesiuni gratuite de consiliere psihologică

Te-ar putea interesa și: Recruții SRI trebuie să îndeplinească o cerință neobișnuită. Ce li se cere aspiranților la posturile din cadrul serviciului

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri