În ultima vreme, să reușești să faci economie este o provocare tot mai mare, în special după măsurile economice care vor duce la creșterea prețurilor. În acest context, cei de la Raiffeisen Bank au venit cu 7 reguli simple de respectat, care să-i ajute pe clienți. Sfaturile pot fi utilizate atât de cei care au carduri la această bancă, dar și la altele.
Experții din domeniul bancar cunosc cel mai bine felul în care românii își cheltuie banii, având acces la toate tranzacțiile. Dată fiind situația, cu acordul celor care le-au permis, au făcut și studii prin care au observat tendințe de cheltuire. Unele obiceiuri sunt toxice pentru venituri, chiar dacă nu presupun patimi în care dă dai direct anumite sume.

Cum economisești? Pe locul 1 în top este regula: fă-ți o listă clară de cumpărături și ia-o cu tine când pleci pentru că „de multe ori, când ești în supermarket ești asaltat de produse și oferte, ești tentat să faci alegeri impulsive”.
„O listă bine pusă la punct de acasă, de care să te ții în magazin, te ajută să nu cheltui bani pe produse care nu îți sunt utile și pe care poate că nici nu le-ai lua în calcul, dacă n-ar fi “la ofertă”. De multe ori, promoțiile la raft sunt plasate strategic, pentru produsele care nu sunt bine vândute. Investește mai curând în produsele care sunt cu adevărat importante pentru tine, decât să cheltui sume mai mici pe produse care nu-ți sunt de folos”, transmit cei de la Raiffeisen.
Sfaturile experților de la Raiffeisen care te ajută să te împrietenești cu propriul portofel
Pe locul al doilea la capitolul sfaturi este „dieta sănătoasă, buget sănătos”. Ce înseamnă, mai exact? „Asigură-te că ai mereu alimentele de care ai nevoie în casă. Gătitul acasă poate fi o activitate relaxantă, este cu siguranță mai prietenoasă cu bugetul tău și, în plus, ai control asupra dietei tale, folosind ingredientele alese chiar de tine. În felul acesta, tai din cheltuielile de impuls pentru comenzile online la mâncare sau masa în oraș”, spun cei de la Raiffeisen.
Un alt sfat, atât pentru portofel, cât și pentru sănătate, este să faci mișcare. De exemplu, să mergi pe jos sau cu transportul în comun, în loc de mașină. Se acceptă și bicicleta, trotineta și alte mijloace care nici nu poluează, nici nu te costă cât benzina sau motorina.
Echipa Raiffeisen Bank a identificat încă un factor care nu te lasă să faci economie: renunță la abonamentele lunare inutile. Iată și alte sfaturi utile, din listă:
Planifică-ți din timp ieșirile cu prietenii;
Redu consumul de resurse;
Scapă de shopping-ul impulsiv.


















