Fostul președinte al Consiliului Județean din Bihor nu are una, ci chiar două fete, pe care le ține departe de ochii publicului larg. Ambele fiice sunt din mariajul pe care PNL-istul l-ar vrea uitat, care a ajuns la final în primăvara anului 2013.

Cu ce se ocupă fiica lui Ilie Bolojan. Calcă direct pe urmele mamei sale
Din moment ce doar despre Lucia Maria sunt informații, am descoperit că tânăra, în vârstă de 28 de ani, nu caldă pe urmele tatălui, ci ia exemplul mamei. Pe data de 11 martie 2024, și-a deschis un PFA cu codul CAEN 7410 - Activități de design specializat. Precizăm că cea care a adus-o pe lume, Florina, e tot designer vestimentar. Înainte de a porni singură pe acest drum, a lucrat la compania Arhimar. Este pasionată și de fotografie, fiind nominalizată, în 2011, la un concurs de profil.
În anul 2015, fiica lui Ilie Bolojan a absolvit Colegiului Național „Emanuil Gojdu” din Oradea, cu o medie de 9,13. Lucia Maria Bolojan a terminat profilul de Matematică – Informatică. Cea mai mică notă pe care a luat-o la Bac a fost de 8,4 (la Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană).
Ce face fiica „secretă” a premierului, Andra
Despre mezină, în presă s-a specificat că numele ei este „secret”, relatându-se doar detaliul că, alături de sora sa mai mare, a participat la mai multe concursuri de muzică și dans. Anda Bolojan a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
După ce a terminat facultatea, fiica lui Ilie Bolojan s-a angajat la compania clujeană Thunder, care dezvoltă produse software pentru clienți din întreaga lume: aplicații web și mobile, microservicii, inteligență artificială și design grafic. În cadrul echipei, are atribuții de „operațiuni financiare și lider cultural”.
CITEȘTE ȘI: Banii pe care Andreea Esca îi încasează lunar. Prezentatoarea de la PRO TV ar fi plătită regește
Mezina lui Ilie Bolojan, lăudată de colegii de muncă
Pe site-ul companiei, Anda Bolojan este caracterizată ca „Mama noastră de birou, mereu în mișcare, Anda aspiră să-și modeleze potențialul printr-un proces continuu, de-a lungul vieții, având convingerea că transformarea pe care o căutăm în exterior va veni prin munca pe care fiecare dintre noi va fi dispus să o facă, cu responsabilitate și dăruire, în interior”.
Atunci când compania organizează un nou eveniment, numit Thunder Talks, Anda Bolojan este „omulețul din spate care se ocupă de tot ce ține de organizare, pregătit cadouri, întâmpinarea participanților și o retrospectivă valoroasă care să ne motiveze să facem totul cât mai bine”, după cum spun colegii despre mezina lui Ilie Bolojan.














