Directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă, a declarat că Centrala Nucleară de la Cernavodă funcţionează în cele mai bune condiţii şi în prezent nu se întrevăd probleme cauzate de temperaturile ridicate care să afecteze buna funcţionare a reactoarelor.
"Pot să vă asigur că centrala funcţionează în cele mai bune condiţii, alimentând atât necesarul de energie electrică pentru iluminat, dar şi pentru aerul condiţionat. Este una dintre cele mai sigure şi performante centrale nucleare din lume, care funcţionează la cele mai înalte standarde de aproape 27 de ani.(...) La acest moment nu întrevedem probleme care să afecteze buna operare a centralelor", a spus Cosmin Ghiţă.
La rândul său, Valentin Nae, directorul CNE Cernavodă, a subliniat că, potrivit proiectului şi dezvoltărilor ulterioare, nu există îngrijorări legate de oprirea vreuneia dintre cele două unităţi.
”Prognoza şi nivelul actual al Dunării nu sunt în acest moment îngrijorătoare”
"Din punct de vedere al temperaturii apei de Dunăre, valorile nu sunt exagerate în raport cu ceilalţi ani în care nu am oprit. Prognoza şi nivelul actual al Dunării nu sunt în acest moment îngrijorătoare, iar temperaturile ridicate externe sunt gestionate cu sistemele pe care le avem deja puse la punct. Nu este o noutate pentru noi şi, repet, nu anticipăm că vom avea vreo situaţie în care să oprim, din acest motiv, unitatea unu sau unitatea doi", a precizat Valentin Nae.
Săptămâna trecută, Centrala nucleară Paks, din Ungaria, a oprit trei dintre cele patru reactoare ale sale, din cauza creşterii temperaturii fluviului Dunărea, potrivit Reuters.
”Am cerut suplimentar colegilor din Ungaria să ne transmită datele”
"Am cerut suplimentar colegilor din Ungaria să ne transmită datele astfel încât să comparăm cerinţele lor de reglementare, care nu sunt comune întotdeauna de la o ţară la alta, pentru a înţelege de ce a fost necesară oprirea celor trei unităţi", a afirmat directorul CNE Cernavodă.
Pe de altă parte, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnalat că luni, dat fiind consumul mare de energie, din cauza temperaturilor ridicate, România a fost importator net de energie, conform agerpres.ro.


















