Veşti bune de la autorităţile locale! Centrul Bucureştiului va fi regândit pentru a scăpa locuitorii de aglomeraţie. Astfel, numărul maşinilor va scădea, vor fi construite spaţii verzi, dar şi locuri de parcare atât de necesare în zona centrală a marelui oraş.
După ani de zile în care şoferii nevoiţi să circule cu maşina prin Capitală s-au plâns de orele pierdute în trafic, autorităţile par să fi găsit o soluţie pentru aglomeraţia infernală din centru. De curând, Nicuşor Dan şi Nicolae Ciucă au avut o întâlnire în care au discutat proiectele pe care candidatul la preşedinţie le are pentru oraş.
Cum va fi centrul Bucureştiului regândit
Primul lucru pe care Nicolae Ciucă doreşte să îl facă este legat de centrul Bucureştiului, care ar urma să fie regândit pentru a reduce aglomeraţia din această zonă. Practic, toate maşinile care ajung aici pentru angajaţii ministerelor vor fi redirecţionate către Palatul Parlamentului.
De asemenea, în locul unei intersecţii sufocate de maşini ar putea apărea şi spaţii verzi, după cum spune şi primarul general al Capitalei.
“Vrem să mutăm sediul Guvernului de la Palatul Victoria. Are mult mai mult sens să fie lângă Parlament, la Casa Ştiinţei. Este un proiect gândit de mine chiar de când eram premier. Mai mult, poate fi transformată şi într-o piaţă volantă de weekend, se pot organiza eveniment, până la urmă o dăm înapoi oamenilor.
De asemenea, sediul Guvernului poate fi transformat în muzeu. Celelalte clădiri ale ministerelor pot fi date universităţilor. În felul acesta, profesorii şi studenţii vor avea suficient spaţiu”, a spus candidatul la prezidenţiale.
“Asta se potriveşte cu ideea noastră de a reconfigura toată zona Pieţei Victoriei. Îi lipseşte un mare spaţiu pietonal şi în opinia mea, acest spaţiu pietonal trebuie lipit de Palatul Victoria”, a explicat Nicuşor Dan.

Ciprian Ciucu susţine proiectul
După ce proiectul pentru centrul Bucureştiului a fost făcut public, primarul Sectorului 6 a dezvăluit că este de acord cu aceste schimbări. Mai mult, Ciprian Ciucu a oferit şi explicaţii clare motivându-şi decizia:
“Uite o dezbatere hard-core pentru București în campania curentă: să fie mutate ministerele lângă Parlament, în clădirea administrativă a Academiei Române
De ce mi se pare o ideea bună:
1. Scoatem mașinile funcționarilor din Centru, pe axa dintre Piața Victoriei - Piața Revoluției. Parcările ministerelor din Centru devin spații verzi;
2. Pietonalizăm, facem parcuri și amenajăm peisagistic Piață Victoriei și Piața Revoluției;
3. Nu se mai trambalează prin oraș toată ziua miniștrii, secretarii funcționarii între Guvern/Ministere și Parlament. Mersul pe jos face piciorul frumos. Scade traficul şi poluarea.
Mie îmi place ideea și mi se pare fezabilă”, a scris Ciucu pe Facebook.
Ce cred bucureştenii despre noul proiect?
Mulţi internauţi au fost de acord cu ideea, susţinând că este pentru prima oară când află despre proiecte care chiar ar putea ajuta Capitala în lupta cu aglomeraţia.

“Este primul proiect real de regenerare urbană a Bucureştiului”. “De departe cel mai bun proiect e crearea unei zone administrative a capitalei. Asta ar însemna o reducere majoră a traficului în partea centrală a Bucureștiului”. “Este o idee foarte bună. În momentul actual, multe ministere au sediul în clădiri nepotrivite, vechi, chiar cu risc seismic”.
“Teoretic, toate chestiile mari şi importante, ar trebui mutate la periferia oraşului”. “Felicitări!!! Oamenii aceștia gândesc deja viitorul și ce le-a zămislit mintea arată foarte occidental și plăcut pentru locuitorii capitalei, vizitatori, străini, dar mai ales pentru generațiile de copii și tineri de azi.” “În sfârșit apare în spațiul public și discuția despre realizarea unui centru administrativ al țării. Trebuia realizat de mult, dar mai bine mai târziu decât niciodată”.



















