CEO-ul BCR atenționează că România își asumă un risc imens. Concentrarea în exclusivitate pe reducerea deficitului bugetar nu este o variantă bună pentru țara noastră

Autor: Ioana Vladucu

Publicat: 22-12-2025 18:55

Article thumbnail

Sursă foto: captură video YouTube / Termene.ro

În România, dezbaterea publică se concentrează aproape în totalitate pe necesitatea corectării dezechilibrelor bugetare, iar în acest context, Sergiu Manea, CEO-ul Băncii Comerciale Române (BCR), a tras un semnal de alarmă. Potrivit spuselor sale, reducerea deficitului nu poate fi singurul aspect care conturează agenda, întrucât țara nu va avansa în acest mod.

Avertismentul venit dinspre BCR arată că România poate fi blocată într-o zonă de dezvoltare limitată

După părerea lui Sergiu Manea, problemele din prezent ale finanțelor publice reprezintă rezultatul unui model economic clădit în ultimii 10 ani. Fără o modificare de paradigmă axată pe creștere sustenabilă și competitivitate, România riscă să fie blocată într-o zonă de dezvoltare limitată.

„Dacă singura noastră agendă este cum reducem deficitul bugetar, nu vom avansa. Deficitul ăsta s-a întâmplat deja și era cumva inevitabil, uitându-ne la modul tradițional în care am administrat finanțele publice în raport cu creșterea, începând din 2015-2016”, a afirmat Manea pentru Termene.ro

În continuare, el a adus în discuție perioada în care „deficitul aparent era la un nivel foarte bun, adică în interiorul intervalului, minus 3%”. Respectiva situație nu reclama, de fapt, un deficit bugetar.

„Erau timpuri în care România creștea peste potențial. În momentul în care o economie crește peste potențial - potențialul teoretic al României era atunci 3,54%, o țară responsabilă duce surplus primar, nu duce deficit general și deficit primar”, a adăugat CEO-ul BCR

IMPORTANT: Urmează luni dure pentru contribuabilii români. Sancțiuni și controale mai dure din partea ANAF

Lipsa rezervelor și-a spus cuvântul

Lipsa spațiului fiscal de acomodare nu a fost cauzată numai de administrarea deficitară a situațiilor, ci și de lipsa rezervelor.

„Lucrurile astea nu se reportează de la un an la altul, dar atunci când în anii în care crești peste potențial creezi rezerve, te va duce unde? Te va duce cel puțin la o menținere constantă, dacă nu scădere, a stocului de datorie și la aducerea ratelor de dobândă ale datoriei tale la nivelul cel mai bun din intervalul respectiv.

Poate dacă noi am fi condus surplusuri primare sau am fi avut măcar un buget echilibrat în perioada în care creșteam peste potențial, am fi putut să avem un rating de țară mai bun astăzi. Sau chiar dacă n-am fi avut un rating de țară mai bun astăzi, poate că prețul datoriei noastre ar fi reflectat ratingul pe care îl avem astăzi”, a mai transmis, printre alte lucruri, Manea

VEZI ȘI: Ultimele avertismente ale lui Mircea Coșea despre ce urmează în economia românească după iarnă

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri