Cerința lui Nicușor Dan pentru liderii europeni. Ce a solicitat președintele României în cadrul negocierilor pentru oprirea războiului din Ucraina

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 24-11-2025 17:11

Actualizat: 24-11-2025 17:16

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

După negocierile care au avut loc duminică la Geneva, liderii europeni au participat luni la o reuniune extraordinară pe care a convocat-o președintele Consiliului European, Antonio Costa. La scurt timp după această discuție, președintele Nicușor Dan a anunțat prin intermediul rețelelor de socializare ce anume le-a solicitat partenerilor europeni să aibă în vedere în timpul negocierilor pentru oprirea războiului din Ucraina.

Săptămâna trecută, SUA a prezentat un plan de pace în 28 de puncte care are ca scop stoparea războiului din Ucraina. Negociatorii americani și ucraineni au elaborat duminică, la Geneva, un „cadru de pace revizuit” și intenționează să continue negocierile pentru un plan de încheiere a războiului în zilele următoare, potrivit unei declarații comune.

Ce le-a cerut Nicușor Dan liderilor europeni

În cursul zilei de luni, Nicușor Dan a participat, prin videoconferință, la reuniunea extraordinară a liderilor UE, pe care a convocat-o președintele Consiliului European, Antonio Costa. După această discuție, președintele României a anunțat prin intermediul rețelelor de socializare că le-a cerut liderilor europeni ca în timpul negocierilor de pace să țină seama de securitatea Republicii Moldova și a României, state implicate activ în acest conflict.

„Astăzi am participat la o reuniune extraordinară foarte utilă și extrem de necesară, convocată de președintele Costa. Am schimbat opinii și evaluări cu privire la ultimele evoluții referitoare la procesul de pace pentru Ucraina. Noi, ca europeni, vom rămâne uniți și am reafirmat sprijinul ferm al UE pentru Ucraina. De asemenea, am subliniat astăzi că UE aduce o valoare adăugată în conturarea și punerea în aplicare a procesului de pace pentru Ucraina.

În intervenția mea, am subliniat că trebuie să găsim soluții pentru continuarea și consolidarea sprijinului nostru pentru Ucraina, prin măsuri concrete. Am subliniat, de asemenea, că există o legătură directă între securitatea Ucrainei și cea a Republicii Moldova și a regiunii în ansamblu și că actualele negocieri de pace trebuie să țină seama de acest aspect", a scris Nicuşor Dan pe X.

(CITEȘTE ȘI: Marcel Ciolacu a ieșit la „rupere” și dă de pământ cu AUR și Guvernul Bolojan)

Șeful Consiliului European a discutat personal cu președintele Ucrainei

Înainte de reuniunea informală a liderilor UE, Antonio Costa a vorbit cu președintele Volodimir Zelenski, declarând că o poziție unită și coordonată a Uniunii Europene este esențială pentru a asigura un „rezultat pozitiv” al negocierilor privind încetarea războiului din Ucraina.

„Am discutat cu Zelenski înaintea reuniunii informale a liderilor UE de astăzi dimineață privind eforturile de pace în Ucraina, pentru a afla evaluarea sa asupra situației. O poziție unitară și coordonată a UE este esențială pentru a asigura un rezultat bun al negocierilor de pace – atât pentru Ucraina, cât și pentru Europa”, a scris Costa pe X.

(NU RATA: Coșmarul Nicușor Dan continuă pentru Gabriela Firea. Europarlamentara a dezvăluit boacănele din timpul mandatului de la Primăria Capitalei a actualului președinte)

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri