Brașovul este una dintre cele mai populare destinații de la noi din țară, pe care o vizitează și enorm de mulți străini, dar puțini știu ce comoară se ascunde în proximitatea sa. La doar 20 de kilometri distanță, pe drumul spre Sighișoara, se află Cetatea Marienburg, cunoscută și ca Feldioara. Locul a fost restaurat în perioada 2013-2017 și a reușit, astfel, să păstreze vie o parte de istorie.
Feldioara arată acum, grație lucrărilor de restaurare, ca în secolul al XVII-lea. Așezarea medievală datează din secolului al XII-lea, de când a fost ȋnfiinţată de coloniştii saşi. În perioada 1211–1225 Feldioara devine reşedinţa cavalerilor teutoni care au stăpȃnit Ţara Bȃrsei. Din secolul al XIII-lea ar exista și cea mai veche etapă de construcţie a cetăţii, a teutonilor.

Colțișorul de istorie merită văzut, măcar o dată în viață, nu neapărat de pasionații de trecut, ci și de cei care iubesc natura. În decursul anilor, și-a tot schimbat aspectul, ajungând, de la bază militară, să fie loc de păstrare al alimentelor sau loc de organizare de evenimente. După multe distrugeri a reușit, totuși, să se mențină în picioare.
Cetatea Feldioara este monument istoric și una dintre cele mai importante fortificaţii medievale săseşti din Transilvania de Sud
Ar fi fost o mare dezamăgire să ne pierdem cetatea Feldioara, așa că autoritățile au investit pentru a păstra vie magia locului. Încă din anul 2012 a început proiectul. La o distanță de un an de când a fost gata și studiul de fezabilitate, au început și lucrările propriu-zise. De toate demersurile s-a ocupat Consiliul Judeţean Braşov, cu SC Euras SRL, Satu Mare.
La vremea respectivă, au fost restaurate zidurile de incintă și cele patru turnuri, inclusiv zidul Zwinger de protecție. Au fost conservate în întregime fortificațiile inițiale, de pe vremea teutonilor. Firma care s-a ocupat de lucrări a restaurat și fântâna și s-a amenajat o zonă de belvedere asupra Țării Bârsei, aflată pe zidul de strajă.
„S-au executat subzidiri, injectări și lucrări de consolidare în paralel cu alte forme de conservare pentru zidăria veche. A urmat reconstrucția prin folosirea de lemn şi cărămidă – făcute la comandă la fabrica din Sighișoara pe modelul celei din care fuseseră ridicate zidurile Cetății, piatră și învelitori din țigle ceramice. În ansamblul său, proiectul a urmărit aducerea în actualitate a formei pe care cetatea a avut-o în secolul al XVII-lea, atunci când cetatea a fost tencuită”, se arată și pe site-ul primăriei din Feldioara.



















