Cetățenii care sunt dispuși revină în țara lor natală primesc o avere de la autorități. O familie de imigranți, cu doi copii, va încasa peste 67.000 de euro!

Autor: Cristian Alexandru

Publicat: 14-12-2024 15:24

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Autoritățile mai multor state din Uniunea Europeană vin cu compensații în bani pentru cetățenii care sunt dispuși să se întoarcă în țara lor natală. O țară ce aparține blocului comunitar vine cu o ofertă uriașă de 67.000 de euro pentru o familie cu doi copii.

În contextul incertitudinii privind viitorul refugiaților sirieni după prăbușirea regimului Assad, mai multe țări europene au adoptat măsuri pentru a încuraja revenirea voluntară a acestora în Siria. În prezent, peste 1,6 milioane de sirieni au cerut refugiu în Uniunea Europeană, iar criza continuă să provoace dezbateri aprinse.

Cetățenii care vor reveni în țara natală pot lua până la 67.000 de euro

Austria și Danemarca se află printre statele care oferă stimulente financiare semnificative pentru cei dispuși să se întoarcă. Austria a anunțat că va plăti fiecărui sirian care dorește să revină acasă până la 1.000 de euro pentru a facilita un nou început. În plus, guvernul va organiza zboruri speciale pentru repatriere și va suspenda temporar procesarea cererilor de azil, care au ajuns la aproape 15.000. De asemenea, reunificarea familială a fost înghețată, iar autoritățile speră ca aceste măsuri să reducă numărul de refugiați care rămân în țară.

Refugiati sirieni

Danemarca, cunoscută pentru politica sa dură privind imigrația, oferă sume mult mai generoase. Fiecare adult sirian care acceptă să revină în Siria va primi 200.000 de coroane daneze, echivalentul a aproximativ 26.700 de euro. Astfel, o familie cu doi copii poate primi peste 67.000 de euro, o sumă care ar putea asigura un început promițător în reconstrucția vieții lor. Oficialii danezi subliniază că aceste stimulente financiare au avut succes și în trecut, din 2019 peste 600 de sirieni plecând voluntar cu sprijin financiar.

Țările care refuză implementarea măsurilor

Pe de altă parte, Germania a adoptat o abordare diferită. Cancelarul Olaf Scholz a declarat că sirienii care sunt bine integrați, vorbesc limba germană și au un loc de muncă stabil nu vor fi obligați să părăsească țara. Cu toate acestea, procesarea cererilor de azil pentru peste 47.000 de sirieni a fost suspendată temporar, iar autoritățile germane continuă să monitorizeze evoluțiile din Siria.

În alte state europene, măsurile adoptate variază. Belgia, Franța, Italia și alte țări au înghețat procesarea cererilor de azil, reexaminând statutul refugiaților în funcție de situația politică din Siria. Totuși, țări precum Portugalia și Slovenia refuză să implementeze astfel de măsuri, concentrându-se mai degrabă pe integrarea refugiaților.

Această tendință europeană ilustrează o schimbare semnificativă în politica de migrație, iar stimulentele financiare generoase oferite de unele state reflectă dorința de a reduce presiunea asupra sistemelor sociale și de a sprijini refugiații în revenirea la o viață normală în țara lor de origine. Repatrierea este văzută ca o soluție atât pentru Europa, cât și pentru reconstrucția Siriei.

VEZI ȘI... Porecla pe care Călin Georgescu a primit-o de la presa din Occident. Candidatul independent la președinția României este denumit de gazetarii vestici „Trump de România”

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri