CFR Călători a trecut la „fapte”! Pasagerii vor fi amendați cu 400 de lei dacă fac acest lucru

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 10-07-2024 15:26

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Persoanele care aleg să călătorească cu trenul și care deschid ușa în timpul mersului riscă amenzi între 250 și 400 de lei. CFR Călători anunță că cei care aleg să călătorească cu trenul trebuie să aibă în vedere respectarea normelor privind transportul cu acest mijloc de deplasare și să nu pună în pericol siguranța lor sau a altor pasageri.


CFR Călători trage un semnal de alarmă asupra pericolului la care se supun pasagerii care deblochează sistemul automat de închidere a ușii în timpul mersului și informează că această practică constituie contravenție și riscă amenzi între 250 și 400 de lei conform HG 203/1994 art.2 pc. 16. Astfel de acțiuni se pot solda cu evenimente tragice.

„Contravențiile pot fi aplicate de personalul de tren și/sau de Poliția de Transport Feroviar din prima stație cu oprire a trenului. Dacă persoana care a deschis ușa trenului refuză să plătească amenda către personalul de tren, angajatul CFR Călători soliciă din stație/telefon ajutorul Poliției de Transport Feroviar. Persoana este coborâtă din tren la prima stație de oprire din parcursul garniturii unde este așteptată de PTF și riscă o contravenție mai mare decât cea pe care ar fi plătit-o în tren.

Pentru o călătorie în condiții cât mai bune și de siguranță, pasagerii sunt rugați să consulte regulamentul pentru călătoria cu trenul. Condițiile generale de transport cu trenurile CFR Călători, precum și anumite reguli de călătorie sunt reglementate prin HG 203/1994”, a transmis CFR Călători

Vezi și: Ce se întâmplă noaptea la metroul din București. Agitație nocturnă în câteva zone importante pentru înlocuirea șinelor

Călătoria cu trenul în perioada cu fenomene meteo extreme


CFR Călători informează că în perioada cu fenomene meteo extreme, val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat, care se înregistrează pe majoritatea secțiilor feroviare, trenurile circulă cu restricții de viteză impuse de către administratorul infrastructurii feroviare, compania CFR SA. Aceste restricții generează întârzieri în circulația trenurilor de călători. Temperaturile ridicate, instabilitatea atmosferică, incendiile de vegetație și furtunile afectează transportul feroviar de călători. Clima se schimbă, iar temperatura este mai ridicată decât cea pentru care a fost proiectat materialul rulant din România. Aceasta este o provocare cu care se confruntă atât România, cât și țările care trec prin aceleași schimbări climatice. Trebuie avut în vedere că țările care au, tradițional, o climă mult mai caldă au proiectat materialul rulant pentru a rezista la temperaturi mult mai ridicate.

„Prioritatea CFR Călători este siguranța pasagerilor și face eforturi susținute pentru menținerea în circulație a tuturor unităţilor de material rulant dotate constructiv cu instalații de climatizare. În zilele cu temperaturi exterioare caniculare la nivelul șinei și cutiei materialului rulant (de multe ori chiar și de peste 50 – 80 de grade C la soare), în unele cazuri instalațiile de climatizare ar putea să nu mai asigure în parametrii optimi răcirea şi atunci să funcţioneze în regim de ventilație”, informează CFR

Citește și: Primele imagini cu lucrările de pe Valea Oltului! Explicațiile CNAIR referitoare la blocarea traficului
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri