Românii care își planifică escapadele la mare în perioada minivacanței de 1 Mai vor avea mai multe opțiuni de transport feroviar. CFR Călători a anunțat că, între 25/26 aprilie și 4/5 mai 2025, trenurile care circulă spre litoral vor fi suplimentate pentru a face față cererii crescute.
Reduceri pentru cei care își cumpără bilete din timp
Vor fi introduse trenuri directe din marile orașe precum București, Suceava, Iași, Buzău și Oradea către Constanța și Mangalia. În plus, compania a precizat că, în funcție de necesitate, va adăuga vagoane suplimentare trenurilor care se îndreaptă spre cele mai aglomerate destinații, în limita disponibilității tehnice.
Călătorii din alte regiuni ale țării vor putea beneficia de conexiuni rapide prin Capitală, datorită frecvenței ridicate a trenurilor pe ruta București Nord – Constanța, unde există curse la fiecare 1-2 ore. CFR Călători subliniază importanța achiziționării biletelor în avans, pentru a putea gestiona eficient fluxul de pasageri și a adapta capacitatea de transport.
Biletele pot fi cumpărate online, din aplicația mobilă, de la automatele din gări sau direct de la casele de bilete și agențiile CFR. Cei care aleg să își rezerve locurile din timp pot beneficia de reduceri de până la 10%, iar oferta dus-întors aduce, de asemenea, o reducere similară. De asemenea, elevii, pensionarii și alte categorii beneficiază de reducerile prevăzute de lege.
Recomandări pentru o călătorie fără surprize
CFR Călători îi sfătuiește pe toți pasagerii să se asigure că dețin biletele necesare înainte de a urca în tren, pentru a evita taxele suplimentare sau eventualele amenzi. Informații actualizate despre circulația trenurilor pot fi obținute din aplicația „Trenul Meu”, de pe site-ul oficial sau direct de la personalul din stații.
Pentru cei care vor să verifice în timp real situația din gările importante, compania pune la dispoziție camere web funcționale în puncte-cheie precum București Nord, Constanța, Brașov sau Cluj-Napoca.


















