CFR Marfă a transmis printr-un comunicat de presă că a încheiat anul 2022 cu o creştere a cifrei de afaceri cu aprox. 34 % faţă de anul 2021 şi o recuperare de 2,2 % din cota de piaţă pierdută în anii anteriori în faţa competitorilor privaţi.
Conform datelor preliminate, CFR Marfă a cunoscut în anul 2022 o redresare a activităţii după perioada dificilă pe care a reprezentat-o pentru întreaga economie pandemia de coronavirus, astfel încât pierderile prognozate la începutul anului au fost mici cu 62%, iar rezultatul operaţional la sfârşitul anului se anunţă a fi unul pozitiv.
Rezultatele indicate de execuţia bugetară au fost obţinute într-un mediu economic complicat, marcat de o inflaţie puternică (estimată la aprox.16%), costuri semnificativ mai mari la combustibili şi energie electrică, respectiv de o piaţă a fortei de muncă foarte dinamică, pe care CFR Marfă a reusit să îşi menţină constant numărul de salariaţi.
De asemenea, CFR Marfă spune că proiectul BVC pe anul 2023 aflat pe circuitul de avizare este unul optimist, prognozând încheierea anului în curs pe profit.
CFR Marfă vine cu estimări pozitive: Prognozăm încheierea anului în curs pe profit
Trending

15 octPolitica
Cu cât ar urma să crească pensiile, din 2027, dacă trece la vot guvernul Luca Niculescu. Mulți seniori s-au plâns că majorarea nu este suficientă

15 octPolitica
Vârsta de pensionare ar putea scădea la 60 de ani. Cine sunt românii care ar avea acest beneficiu, conform unui proiect de lege

15 octEconomie
Afacerea dintre SRI și compania lui Ion Țiriac. Valoarea contractului este de 17 milioane de lei

15 octSocial
Alocațiile copiilor pentru luna noiembrie 2026, livrate mai devreme. Data exactă la care vor intra banii pe card

15 octEntertainment
Cum să reduci factura la gaze cu 30% fără să renunți la căldură. Trucuri verificate

15 octActual
Cât costă să-ți pui panouri fotovoltaice în 2026. Când îți recuperezi banii

15 octActual
El Niño ajunge în Europa în iarna 2026-2027. Ce efecte vor fi în România

15 octEconomie
Dobânzile scad la cel mai jos nivel. Cum vor fi afectate creditele românilor

08:00Economie
Începe desființarea mai multor companii de stat. Ce se va alege de angajați, ce alte firme vor fi preluate

15 octEconomie
Germania va emite o datorie record de 512 miliarde de euro în 2026. Pericol pentru zona euro

08:00Economie
Începe desființarea mai multor companii de stat. Ce se va alege de angajați, ce alte firme vor fi preluate
Articole Similare

07:50Actual
Restricții de circulație pe podul Giurgiu-Ruse. Cât timp vor dura, variante alternative pentru românii care vor să ajungă în Bulgaria

15 octSocial
Indemnizația mamelor ajunge mai devreme în noiembrie 2026. Când vor încasa, de fapt, banii cele aflate în concediu creștere copil

15 octSocial
Alocațiile copiilor pentru luna noiembrie 2026, livrate mai devreme. Data exactă la care vor intra banii pe card

07 octSocial
Banii pe care îi pierd părinții cu copii gemeni. Statul nu le acordă dreptul integral la plată

04 octSocial



