Chiria la stat crește, dar sumele sunt tot derizorii. Infim cât plătești pentru un apartament cu 4 camere, o lună întreagă

Autor: Neacșu Elena

Publicat: 04-04-2026 08:00

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Pe data de 2 aprilie 2026, Guvernul a aprobat actualizarea tarifului lunar al chiriei pentru locuințele aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, precum și pentru locuințele de serviciu, locuințele de intervenție, căminele pentru salariații companiilor, societăților naționale și regiilor autonome, precum și pentru curțile și grădinile aferente acestora.

chiriașii

Cât ajunge chiria la un apartament de două camere, după majorare

Din anul 2007 nu crescuse chiria la stat. Abia acum a fost adoptată mărirea sa. Conform unui comunicat transmis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, legislația prevede că tariful de bază lunar al chiriei (lei/mp) trebuie actualizat anual, în funcție de rata inflației, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an. Astfel, autoritățile au sărit peste 18 majorări și abia acum cresc prețurile.

Cât costă o chirie la stat? La o locuință de 50 de metri pătrați, tariful va fi de 101,08 lei, iar anterior era de 42 de lei. Practic, te costa mai mult să iei două pachete de țigări decât să-ți asiguri locul în care să stai o lună.

„Această decizie era necesară întrucât ultima actualizare a tarifului de bază lunar al chiriei a fost realizată în anul 2007. De exemplu, în prezent, chiria pentru o locuință cu o suprafață locuibilă de 50 mp este de 42 de lei, iar după actualizarea tarifului aceasta va fi de 101,08 lei”, a anunțat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Chirie mai mică decât alocația la un apartament de 3 camere

Valoarea alocației unui copil mai mare de 2 ani este de 292 de lei. Din această sumă, statul consideră că părintele trebuie să se descurce. Nu s-au făcut majorări din 2024, pe motiv că nu sunt bani la buget.

La polul opus, tot statul lua chiria de 67,20 de lei la un apartament cu 4 camere, adică 80 de mp. După majorare, va fi de 161,73 lei, lunar. O mulțime de bugetari s-au bucurat de prețul derizoriu 19 ani!

Sumă infimă și pentru apartamentele de 4 camere

În România ai nevoie de măcar 600 de euro lunar ca să stai la 4 camere. Dacă ai cum să iei chiria de la stat, dai doar 242,60 de lei. Ai o suprafață locuibilă de 120 de mp. Nu mai pune, la socoteală că atât de mulți ani, beneficiarii achitau doar 100,80 lei.

chiriaș

CITEȘTE ȘI: Mircea Lucescu, o avere lăudabilă din fotbal. Doi moștenitori vor culege roadele muncii sale

Cei care stau la ANL nu vor avea chiria mărită

De specificat, în acest context, că nu se modifică deloc chiria pentru cei care stat la ANL sau în locuințele deținute de către Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat. Pentru ei, rămâne legea din 2018.

„Nu intră sub incidența actului normativ adoptat astăzi locuințele pentru tineri destinate închirierii, realizate de ANL, și nici locuințele deținute de către Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat. Pentru acestea, chiria se calculează în baza legii modificate în 2018”, se precizează în comunicatul amintit.

CITEȘTE ȘI: Mugur Isărescu explică de ce ne afectează financiar războiul din Orientul Mijlociu. Consecințe asupra economiei României

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri