S-a tras linie! Guvernul a cheltuit o sumă uriașă în anul 2018 pentru plata vacanțelor bugetarilor.
Vouchere de vacanță în valoare de peste 1 miliard de lei au fost emise, până în luna noiembrie a acestui an, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Turismului, transmis vineri.
Voucherele de vacanță au reprezentat, anul trecut, cel mai important sprijin acordat industriei de profil din ultimii ani, având în vedere că cei 1,2 milioane de români din sistemul public au putut deconta aceste vouchere exclusiv în unități de cazare situate pe teritoriul României, se precizează în comunicatul de presă transmis vineri de Ministerul Turismului.
„Pentru că este o măsură care și-a dovedit eficacitatea, Guvernul a decis să acorde vouchere atât în 2019, cât și în 2020. Datorită voucherelor, numărul de turiști din România a crescut simțitor. De exemplu, doar pentru luna septembrie, a crescut cu 14 procente numărul turiștilor români care au înnoptat într-o unitate autorizată față de aceeași perioadă a anului precedent. La nivel național, numărul total al turiștilor a crescut cu aproximativ 6%, date valabile pentru perioada de la începutul anului până în septembrie, raportat la anul trecut. A fost o măsură apreciată de către industrie, motiv pentru care reprezentanții acesteia ne-au solicitat să o prelungim și în următorii ani sub aceeași formă”, a declarat Bogdan Trif, ministrul Turismului.
Un efect secundar al acestei măsuri a constat și în creșterea cererilor de autorizații pentru unitățile de cazare din România. În medie, la nivelul întregii țării, a fost înregistrată o creștere de 10% a cererilor față de aceeași perioadă a anului trecut.
Decizia acordării voucherelor de vacanță pentru următorii doi ani vine după ce Ministerul Turismului și Ministerul Muncii și Justiției Sociale au inițiat o Ordonanță de Urgență care modifică și completează OUG nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, în sensul prorogării termenelor.
Vezi și: S-a aflat! Cu ce se ocupă femeia care l-a cucerit pe Ion Țiriac și ce avere are
Lovitură pentru toți clienții RCS&RDS! Acest serviciu nu va mai fi gratuit din februarie 2019
Cifre oficiale! Câți bani a cheltuit Guvernul în 2018
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



