Şeful de stat din Rusia, ajuns la 72 de ani, mărturiseşte că se gândeşte la un succesor, care să-i ducă politica mai departe. Vladimir Putin a sugerat că ar putea exista o competiție între mai mulți candidați.
Reamintim că Putin a fost președinte din 1999 până în 2008, apoi prim-ministru până în 2012 și apoi din nou președinte din 2012 până în prezent.
Prim-ministrul Mihail Mişustin i-ar succede lui Putin
În acest moment, nu există un succesor clar al lui Putin, deşi, în conformitate cu constituţia rusă, dar în cazul în care preşedintele ar fi în imposibilitatea de a-şi îndeplini îndatoririle, atunci prim-ministrul - în prezent Mihail Mişustin - ar prelua atribuţiile prezidenţiale.
"În cele din urmă, alegerea aparţine poporului, poporului rus. Cred că ar trebui să existe o persoană, sau mai degrabă mai multe persoane, astfel încât poporul să aibă de ales", a afirmat Vladimir Putin.
Pretinde că vrea reconciliere cu Ucraina
Într-un film documentar al televiziunii de stat ruse, intitulat "Rusia, Kremlin, Putin, 25 de ani", dictatorul de la Kremlin afirmă că își doreşte o reconciliere cu Ucraina, ţară pe are Rusia a invadat-o în februarie 2022.
"Mi se pare că acest lucru este inevitabil, în ciuda tragediei cu care ne confruntăm în prezent. Aceasta este o chestiune de timp", a spus Putin.
El a mai afirmat că Moscova dispune de mijloacele militare pentru a duce războiul "la concluzia sa logică, cu rezultatul necesar pentru Rusia".
Şeful de stat de la Moscova a recunoscut că Rusia nu era pregătită în 2014, după anexarea Crimeei şi începerea conflictului din Donbas, să declanşeze un război în Ucraina
"În 2014, acest lucru era practic nerealist. Ţara nu era pregătită pentru o confruntare frontală cu Occidentul. Ceea ce se întâmplă acum. Occidentul recunoaşte acest lucru, iar SUA vorbesc despre asta.
De fapt, Rusia se confruntă singură cu întregul Occident. Acest lucru a necesitat o atitudine serioasă faţă de posibila evoluţie a situaţiei", a declarat Putin.



















