Gigantul Vodafone Business are un nou director al diviziei de business, pe Dinu Dragomir, un nume mare din domeniu, pentru care sunt așteptări pe măsură. Era pe poziția de interimar încă din toamna anului 2024, venind în locul lui Mihnea Rădulescu, care a plecat după 5 ani de mandat. Cu prilejul primirii funcției, pentru o perioadă nedeterminată, a transmis și primele sale gânduri.
De la data de 1 februarie 2025, noul director și-a preluat mandatul. A ajuns să aibă această funcție după două decenii de muncă la aceeași companie. Pornise la drum ca Account Manager. O funcție de început, dar care i-a dat oportunitatea de a învăța și de a ajunge la acest nivel.
„Mă bucur să vă anunț că începând cu 1 februarie 2025, am preluat rolul de Director Vodafone Business al Vodafone România. Privind înapoi la cele două decenii petrecute la Vodafone, sunt mândru de impactul pe care l-am avut în stimularea inovaţiei şi transformarea noastră continuă într-un partener tehnologic de încredere atât pentru consumatori cât şi pentru companii, ajutând românii să-şi atingă potenţialul şi făcând România o ţară mai agilă pentru afaceri şi mai sigură pentru trai.
Sunt recunoscător că fac parte din această echipă extraordinară unde un angajat care a început în 2005 ca Account Manager a avut oportunitatea să înveţe, să crească şi acum să primească încrederea de a fi numit în echipa executivă!
A dorit să-i mulțumească pentru tot sprijinul acordat în această perioadă:
„Fiind mândru de acest moment, vreau să profit de ocazie pentru a mulţumi familiei mele care m-a susţinut mereu şi de asemenea să mulţumesc tuturor liderilor extraordinari cu care am lucrat, care au crezut în mine şi m-au ajutat să devin persoana care sunt astăzi. Aştept cu nerăbdare să sprijin companiile şi instituţiile româneşti în călătoria lor digitală!”, a scris Dragomir pe LinkedIN”, a scris Dragomir pe LinkedIN.
Vodafone are șef nou și pentru Grecia. Un CEO din țara noastră va fi șeful elenilor
Înainte de numirea lui Dinu Dragomir la Vodafone Business, Vodafone a anunțat și că Achilleas Kanaris, actual CEO al Vodafone România, va prelua conducerea Grecia. De la data de 1 aprilie va ocupa noua sa poziție.
Cine va veni în locul său? Nedim Baytorun, în prezent Consumer Business Unit Director şi membru în boardul director, conform datelor transmise de companie.



















