Cine este, de fapt, patronul Prima TV. Are legături strânse cu omul care a creat gigantul Digi România

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 09-02-2026 08:22

Actualizat: 09-02-2026 08:27

Article thumbnail

Sursă foto: primatv.ro

Prima TV este un nume important pe piața media din țara noastră. Cu toate acestea, puțini știu cine se află, de fapt, în spatele acestui post de televiziune. Cel care deține Prima TV este un apropiat al lui Zoltan Teszari, patronul gigantului Digi.

În peisajul media din țara noastră, Prima TV este unul dintre cele mai cunoscute posturi de televiziune. În anul 2020, postul și-a schimbat proprietarii, fiind preluat de grupul Clever Media Network.

Mai exact, Clever Media Network a cumpărat în urmă cu aproape șase ani Prima TV de la omul de afaceri Cristian Burci. Adrian Tomșa deține și 90% din Clever Media Network, alături de Maria Nicoară (10%), mama lui Orlando Nicoară, fost șef la Mediafax Group.

Cine este patronul Prima TV

Adrian Tomșa este extrem de discret și rezervat cu aparițiile sale publice. Cu toate acestea, omul de afaceri are o mare experiență în domeniul telecomunicațiilor, unde activează de peste trei decenii. În cadrul unui interviu acordat în urmă cu ceva timp, Tomșa a povestit care a fost traseul său profesional.

„Încă din anul 1995 desfăşuram deja activităţi în domeniul telecomunicaţiilor iar în 1997 eram Director General la una dintre cele mai mari firme de cablu din România (CRD), care concura atât cu RCS, cât şi cu Astral Telecom.

Apoi, am fost asociat cu cea mai mare firmă de cablu din România la acea dată, Astral Telecom, într-un proiect administrat de mine, care se numea Transilvania Telecom, unde am fost asociat cu oameni de afaceri extrem de serioşi şi cunoscuţi, cum ar fi, de exemplu, domnul Horia Ciorcilă, preşedintele actual al BT.

Iar în 2004, când s-a vândut Astral Telecom către UPC - Libery, într-o tranzacţie de peste 400 de milioane de dolari, am făcut şi eu primul exit, încasând câteva milioane de dolari.

Apoi am iniţiat şi construit, de la zero, o afacere nouă, de consolidare a pieţei de internet şi cablu, prin Newcom Telecomunicaţii, împreună cu o parte dintre acţionarii care şi-au vândut participaţiile la Astral Telecom. Cam prin 2007-2008, cred, am făcut exit din acest proiect, iar după un interval de timp, în plină criză financiară, am ajutat ca o parte din operaţiunile şi reţelele Newcom dezvoltate să fie preluate de RCS-RDS, în condiţii excepţionale de fair-play, asigurate de domnul Teszari.”, a declarat Adrian Tomșa, pentru Profit.ro.

(CITEȘTE ȘI: Trucul WhatsApp care te ajută să nu mai pierzi conversațiile importante)

Legături strânse cu Zoltan Teszari

Patronul Prima TV are însă legături strânse cu Zoltan Teszari, cel care controlează gigantul Digi. Cei doi au și colaborat în proiecte de telecom în anii 90 și 2000.

„Mă cunosc cu domnul Teszari, avem o relaţie bazată pe respect şi fair-play, dar la fel am relaţii amicale şi cu alţi foşti asociaţi şi colaboratori deşi nu mai suntem parteneri în prezent", a mai spus patronul Prima TV.

(NU RATA: Robotul umanoid Moya, lansat în China. „Piele caldă” și camere în locul ochilor pentru interacțiune cu oamenii)

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri