Cine este patroana Libris. Românca a făcut milioane de euro din cărțile pe care le vinde

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 20-01-2024 16:58

Actualizat: 20-01-2024 17:06

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Libris este una dintre afacerile românești de mare succes. Apărută pe piața din țara noastră în urmă cu peste trei decenii, compania a cunoscut un succes tot mai mare abia după lansarea în online, care s-a produs în anul 2009. De atunci, librăria Libris a devenit un reper în acest domeniu în țara noastră. Mare parte din acest succes se datorează în primul rând Laurei Țeposu, cea care se află în spatele afacerii.


În ciuda faptului că lectura a devenit în ultimii ani un obicei aproape tabu în țara noastră, există încă
români care citesc și sunt interesați de achiziția de cărți. Un exemplu în acest sens este și succesul platformei online Libris, una dintre cele mai cunoscute librării din România.

(NU RATA: Unde va sta Kate Middleton după operația suferită. Prințesa de Wales va avea un tratament special)

Cine este femeia care conduce compania Libris


Libris este o afacere 100% românească ce a apărut pe piață în anul 1997, în Brașov. Inițial, Libris era doar o librărie fizică aflată în orașul de poalele Tâmpei. Dezvoltarea companiei a început să se facă simțită abia din anul 2009, atunci când s-a lansat în mediul online.

Persoana care a schimbat radical destinul Libris în anul 2009 este Laura Țeposu, cofondatoare a companiei. Aceasta a decis atunci că este timpul pentru o nouă strategie, iar aceasta s-a dovedit extrem de inspirată, comerțul electronic luând un mare avânt în anii ce au urmat. Astfel, în anul 2021, Libris a ajuns la un rulaj de 13 milioane de euro, sumă deloc mică având în vedere domeniul de activitate.

Cum și-a început Laura Țeposu aventura în universul cărților


În urmă cu ceva timp, Laura Țeposu a povestit cum și-a început aventura în universul cărților. În ciuda faptului că profesia sa este de profil economic, a fost atrasă de domeniul comerțului cu cărți. În plus, a fost mereu o cititoare avidă.
„De ce Libris? Am început să lucrez în librărie, Librăria Ștefan Octavian Iosif din Brașov, încă din timpul facultății. La 20 de ani, primul meu drum sau prima mea tendință a fost să merg către contabilitate. De fel sunt și expert contabil, am avut și o firmă de contabilitate la un moment dat, dar în tot acest parcurs, eu am rămas în librărie. Și acolo am trecut prin toate procesele librar, aprovizionare, marketing...

Da, eu citesc, adică am citit de mică, am fost cititorul acela pasionat care citea pe sub bancă la școală, deci mi-a plăcut. Dar, să fiu sinceră, înclinația mea este către cifre. Eu sunt omul cifrelor. Nu întâmplător am ales contabilitate și chiar am făcut bine ce am făcut. Însă e-commerce-ul, să zic așa, îmbină cifrele cu lectura, deci este mix-ul perfect”, a declarat Laura Țeposu.

(VEZI ȘI: Suma uriașă cheltuită de Lia Olguța Vasilescu din banii publici pentru promovarea Primăriei Craiova)
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri