Cine este proprietarul farmaciilor Dona din România. Un medic devenit om de afaceri deține cele 315 unități din țara noastră

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 11-06-2024 18:04

Actualizat: 11-06-2024 18:09

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Cu o vechime de peste 30 de ani, Grupul Dona este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața farmaceutică din țara noastră. În ciuda notorietății de care bucură, puțini știu cine se află în spatele lanțului de farmacii.


Lanțul de farmacii Dona are în prezent nu mai puțin de 315 locații, în mai toate orașele importante ale țării. Dintre acestea, 27 sunt în regim de franciză. Grupul Dona este al patrulea mare jucător de pe piața de retail farmaceutic din România. În anul 2021, farmaciile Dona și distribuitorul de
medicamente cu același nume, deținute de firma Siepcofar, au obținut venituri de peste 1,12 miliarde de lei, înregistrând o creștere de aproape 13% față de anul precedent.

Cine este patronul farmaciilor Dona


Grupul Dona a fost înființat în anul 1992 de către medicul Eugen Banciu. De-a lungul celor peste 30 de ani de la înființare, afacerea s-a dezvoltat tot mai mult. Astfel, Dona a devenit una dintre cele mai importante rețele de farmacii
din țara noastră.

În urmă cu ceva timp, Eugen Banciu a dezvăluit strategia care a făcut din Grupul Dona un reper în materie de comerț farmaceutic în România.
„Am început cu o farmacie şi astăzi lanţul de farmacii reuneşte peste 300 de unităţi. Prezenţi timp de 25 de ani pe o piaţă marcată de incertitudini şi plină de provocări, am demonstrat că Dona este o construcţie de business solidă, bine organizată, optimizată din punct de vedere operaţional, cu „know how” consistent, instrumente şi proceduri de lucru eficiente, care asigură baza pentru o dezvoltare sănătoasă şi susţinută, pe termen lung”, a declarat Eugen Banciu, în urmă cu ceva timp.

(VEZI ȘI: China ia cu asalt România! Informațiile oficiale arată că platformele online, Shein și Temu au devenit preferatele cumpărătorilor din țara noastră)

Care este secretul din spatele succesului


Rareș Mărculeț, directorul economic al farmaciilor Dona, a explicat că unul dintre cele mai importante aspecte ale succesului Grupului Dona este relația dintre pacienți și farmaciști. Potrivit acestuia, consilierea și fidelizarea clienților au jucat un rol primordial în dezvoltarea grupului farmaceutic.
„Performanţa unei farmacii depinde foarte mult de colectivul din cadrul acesteia. Dacă farmaciştii au grijă să fidelizeze pacienţii, să îi consilieze, să fie aproape de ei, pacienţii revin. E importantă relaţia între pacienţi şi farmacişti. În businessul de farmacii avem aspectul economic, trebuie să generăm valoare şi profitabilitate, dar avem şi responsabilitatea de serviciu public. Ne dorim să creştem în continuare în special în oraşele în care nu suntem. Ne dorim să creştem, ne propunem o dezvoltare echilibrată. Avem parteneri instituţii finanţatoare care sunt alături de noi. Ne dorim o dezvoltare măcar în linie cu piaţa, vrem să fim mai agresivi pe partea de distribuţie, pentru a lua din cota de piaţă a competitorilor“, a spus Rareş Mărculeţ, directorul economic al farmaciilor Dona.

(NU RATA: Colosul Starbucks se confruntă cu o situație neașteptată. Clienții nemulțumiți boicotează lanțul de cafenele)
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri