Cine-i moștenește averea lui Rareș Bogdan, europarlamentarul controversat de la PNL. Amănuntul interesant despre cei doi urmași

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 16-02-2024 14:48

Actualizat: 16-02-2024 15:01

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Rareș Bogdan este unul dintre cei mai cunoscuți oameni politici din țara noastră. Prim-vicepreședintele PNL este însă împlinit și pe plan personal. Acesta este căsătorit și are doi copii de care este foarte mândru. Citiți în continuare care este detaliul mai puțin cunoscut din familia politicianului. 


Rareș Bogdan
(49 de ani) și-a construit o carieră de succes în politica românească după ce a renunțat la cea de jurnalist. Și pe plan personal, politicianul este un om împlinit. El este căsătorit de 16 ani cu Florina Bogdan, cu care are doi copii, Mihai și Jaqueline.

(CITEȘTE ȘI: Femeia care l-a lăsat fără o parte din avere pe Horia Constantinescu, șeful ANPC. Ce a pierdut directorul la divorț)

Detaliul neștiut din familia lui Rareș Bogdan. „Am făcut o înțelegere cu soția mea”


În urmă cu ceva timp, în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai” de la Kanal D, Rareș Bogdan a făcut o dezvăluire despre copiii săi. Mai exact, politicianul a explicat că fiul său este botezat în religia creștin-ortodoxă, în timp ce fetița a fost botezată în biserica romano-catolică. Soția sa, care provine dintr-o familie romano-catolică, a dorit foarte mult ca fiica lor să fie botezată în această religie, pentru ca în momentul în care se va căsători, Rareș Bogdan să fie cel care o va conduce la altar, așa cum este obiceiul.
„Eu respect oamenii credincioși, oamenii care cred în Dumnezeu, indiferent de Dumnezeul cărei religii este, pentru mine sunt oameni buni. Înainte de căsătorie, am făcut o înțelegere cu soția mea. Dacă avem doar băieți, dorindu-ne 2, 3, 4 copii, să fie botezați la ortodocși, eu ținând foarte mult la religia mea, fiind apropiat al Bisericii Ortodoxe și al ierarhilor Bisericii Ortodoxe. Soția mea venea dintr-o familie de romano-catolici și a spus că nu ar vrea să renunțe la religia ei. Mi-a spus: „Dacă sunt fete, atunci le vom boteza la catolici, pentru că atunci când te duci la căsătorie, în fața altarului, vreau ca fiicele mele să fie duse de tine, pentru că tatăl duce fiica la catolici la altar”. Mi-a mai zis: „Vreau ca tu, dacă vom avea o fată, să o duci pe fiica noastră de braț”. Am acceptat”, a declarat Rareș Bogdan.

Ce sfaturi le dă Rareș Bogdan copiilor săi


În cadrul aceleiași emisiuni, Rareș Bogdan a recunoscut că a trăit într-o familie înstărită, fără a duce grija zilei de mâine. În plus, soția sa provine dintr-o familie foarte bogată. Cu toate acestea, politicianul vrea să-și învețe copiii să aprecieze ceea ce au fiecare și să empatizeze cu cei care nu au posibilități financiare.
„Eu am trăit într-o familie în care nu ne-a lipsit nimic. Am avut mult, iar după Revoluție ne-am obținut o parte din proprietăți, încă nu toate, mai avem. M-am căsătorit cu o fată mult mai bogată decât mine, socrul meu este multimilionar. Când ne punem la masă, le spun copiilor mei atunci când solicită două feluri de mâncare și una nu le place: „Vezi că sunt copii ca tine care nu au”. Din fericire, fiul meu a învățat treaba asta, fata e prea mică, nu-mi dau seama cum va reacționa”, a spus Rareș Bogdan.

(NU RATA: Cine sunt patronii firmei One, cel mai mare dezvoltator imobiliar din București. Povestea a început în anul 2009)
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri