Ciocnirea Digi RCS RDS cu Vodafone nu schimbă ierarhia. Preluarea Telekom Mobile nu îi aduce companiei britanice locul 2 în clasamentul abonaților din România

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 21-02-2025 08:08

Actualizat: 21-02-2025 08:13

Article thumbnail

Sursă foto: Colaj foto Facebook

Cel mai probabil, tranzacția prin care Vodafone va prelua Telekom Romania Mobile Communications va fi aprobată în primul semestru al acestui an. În ciuda acestei mutări importante, operatorul britanic nu va depăși Digi RCS RDS în clasamentul alcătuit în funcție de numărul de abonați din țara noastră.

Recent, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a anunțat că tranzacția prin care Vodafone va prelua Telekom Romania Mobile Communications, iar Digi va prelua anumite active ale aceleiași companii, ar putea fi aprobată în primul semestru din acest an. Potrivit acestuia, trebuie mai întâi clarificat cum urmează a fi împărțite activele, respectiv spectrul, rețelele și clienții. În aceste condiții, începând din anul 2026, pe piața de telecomunicații din România vor rămâne doar Orange, Digi Mobil şi Vodafone.

„Decizia mare în acest an va fi legată de dispariția Telekom. La treia încercare au venit doi cumpărători, Vodafone și Digi. Trebuie să vedem cum se împart activele - spectrul, rețelele, clienții. Vem să existe concurență. Avem încă servicii ieftine și bune și vrem să rămână așa”, a explicat președintele Consiliului Concurenței.

Conform Consiliulului Concurenţei, Vodafone va prelua Telekom în totalitate, însă Digi Mobil va prelua anumite active ale aceleiaşi companii, și anume: drepturile de utilizare a anumitor frecvențe radio, o parte din turnurile, infrastructura și echipamentele Telekom, precum și contractele pre-paid încheiate cu clienții săi.

(VEZI ȘI: Cât valorează Hotelul Nordis chiar dacă nu deține niciun activ imobiliar. Suma fixată în urma auto-evaluării este de ordinul sutelor de milioane de euro)

După preluarea Telekom, Vodafone nu va depăși Digi RCS RDS la numărul de abonați

În toamna anului trecut, Digi Mobil a depășit la limită Vodafone, devenind al doilea mare operator din ţară după numărul de clienţi. Conform celor mai recente date, Digi are în țara noastră 6,4 milioane de abonați, în timp ce Vodafone are 6,3 milioane de clienți.

Datele disponibile în luna iunie 2024 arată că Telekom are aproximativ 3,6 milioane de clienţi, o parte dintre aceștia urmând să ajungă la Vodafone, iar o parte la Digi Mobil. Potrivit ultimului raport financiar al Telekom, operatorul are 1,95 milioane de abonaţi, astfel că restul de 1,65 milioane de clienţi sunt utilizatori de cartele preplătite.

În urma tranzacției preconizate de Consiliul Concurenței, Vodafone ar urma să preia cei 1,95 milioane de abonaţi ai Telekom, care se vor adăuga celor 6,3 milioane de clienţi existenţi. Astfel, operatorul britanic ar putea ajunge să aibă în țara noastră 8,25 milioane de abonați.

De cealaltă parte, Digi Mobil ar urma să preia cei 1,65 milioane de clienţi utilizatori de cartele preplătite de la Telekom, care se vor adăuga celor 6,4 milioane de abonați existenţi. În total, operatorul ar urma să aibă 8,05 milioane de clienţi.

În aceste condiții, Vodafone ar redeveni al doilea mare operator telecom din România, iar Digi Mobil ar urma să cadă pe locul trei.

Totuși, având în vedere că tranzacția se va încheia abia peste câteva luni, situația ar putea să nu arate astfel, mai ales că Digi Mobil câştigă în fiecare trimestru clienţi, în timp ce Vodafone pierde de cele mai multe ori. Astfel, dacă această tendință se păstrează, este foarte posibil ca anul viitor Vodafone să rămână în spatele DIGI Mobil ca număr de clienţi.

(NU RATA: Interzis la telefoanele mobile în școlile din România? Ministrul Educației şi Cercetării a anunțat măsurile ce vor fi luate în următoarea perioadă)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri