Europarlamentarul Dacian Cioloş, fostul președinte USR, a afirmat pe pagina de facebook că cei care în România se joacă azi cu uite Secția Specială, nu e Secția Specială ar trebui să înțeleagă că nu se pun în pericol doar pe ei, ci și finanțările din fonduri europene pentru dezvoltarea țării.
Curtea de Justiție a UE a respins contestațiile făcute de Polonia și Ungaria pe regulamentul prin care fondurile europene sunt condiționate de respectarea statului de drept.
"Asta înseamnă, pe scurt, că cei care fură din banii europeni sau încalcă tratatele și valorile după care funcționează Uniunea Europeană nu vor primi mai departe niciun euro. Nu putem finanța regimuri care subminează democrația și pun în pericol viitorul cetățenilor din țările lor.
Decizia vine la un an după ce grupul Renew Europe, dar și eu, personal, am cerut din plenul Parlamentului European de nenumărate ori Comisiei și președintei Ursula von der Leyen să aplice acest regulament și să sancționeze guvernele din Ungaria și Polonia.
A trecut un an de când am lansat acest apel, dar începând de azi președinta Comisiei Europene nu mai poate amâna o decizie în apărarea valorilor europene", a transmis Cioloș pe facebook
Cioloș: Cei care se joacă cu 'uite Secţia Specială, nu e Secţia Specială' riscă să pună în pericol finanţările europene
Trending

08:19Actual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

25 marPolitica
Taxă în plus pentru fiecare locuitor din Sectorul 1 al Capitalei. Clotilde Armand anunță cât va cere actualul edil de la fiecare cetățean

25 marExterne
100 de lei de benzină în țara vecină. Statul le acordă acest ajutor, pe fondul scumpirilor

14:28Actual
Domeniul în care se caută urgent 10.000 de angajați, dar prea puțini doresc. Salariile sunt peste medie

12:20Actual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare
Articole Similare

14:28Actual
Domeniul în care se caută urgent 10.000 de angajați, dar prea puțini doresc. Salariile sunt peste medie

12:20Actual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare

08:19Actual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

25 marActual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

24 marActual



