Cioloș dezvăluie legătura lui cu Soros

Autor: Anca ANDREI, Redactor șef

Publicat: 05-12-2016 18:41

Actualizat: 05-12-2016 14:39

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

George Soros este fără doar și poate unul dintre cele mai utilizate nume în campania electorală. Miliardarul american este acuzat că ar fi plătit mai multe ONG-uri sau personalități din societatea civilă pentru a-i susține interesele în România. Întrebat la Adevărul live ce legătură are cu renumitul Soros, premierul Dacian Cioloș a spus că nu îl cunoaște, dar că Victor Ponta și membri ai cabinetului său s-au fotografiat cu acesta.


Vezi și Adevărul ascuns din sondajele reale ale PNL. Capcana Cioloș


„Eu nu-l cunosc pe acest domn (George Soros - n.r.). Sigur, am auzit din presă de dânsul și am citit despre dânsul. Nu am avut de-a face niciodată cu dânsul, în schimb am văzut că și fostul premier Ponta și alți miniștri din Cabinetul Ponta s-au fotografiat cu domnul Soros, s-au întâlnit de mai multe ori. Nu știu ce au discutat cu dânsul atunci, dar tot ei sunt cei care vin acum și încearcă să arunce această imagine negativă asupra acestui guvern", a declarat Dacian Cioloș la Adevărul Live.


Premierul a condamnat și tendința naționalistă a partidelor.


„Această tendință de a atinge coarda naționalistă din partea celor care au fost la guvernare în anii trecuți și care au dus multe zone din România în sărăcie și care acum mulți dintre ei sunt cercetați penal pentru modul în care au gestionat banul public. Nu știu ce înseamnă din punctul lor de vedere a fi patriot și a fi român, dacă ajungi la astfel de situații și la astfel de rezultate. Aplici politici ca să ții zone din România în sărăcie", a mai spus Dacian Cioloș.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri